O samă de cuvinte//«Ai să dai samă, doamnă»… sau cum am ajuns să formăm viitorul numai cu „o”
o să aibă - au să aibă...
S-a generalizat forma de viitor cu auxiliarul unic la persoana a treia plural: o.
Acolo unde cronicarii foloseau multiple forme, „vor face”, „ai să dai samă”, „sunt pe cale să”... „umblă să ducă”... „au să cuprindă”... româna de azi a redus totul, de la revoluție încoace, la forma unică cu „o”, indiferent de persoană și număr: -- «Eu o să fac» -- «Ei o să facă».
Cel mai probabil așa va rămâne, ca multe alte tendințe ale limbii actuale, care par implantate definitiv, dar pentru generația care încă a mai practicat limba de dinainte de 1989, e regretabilă dispariția formei de persoana a treia plural: au să facă, au să aibă.
„Au”, pentru că în primul rând asta e forma verbului la prezent: ei au, evoluție regulată și atestată a auxiliarului latinesc: habent.
Forma cu „o” este de la verbul a vrea devenit auxiliar și erodat: el va să aibă > el o să aibă. Este o formă de singular extinsă abuziv și la persoanele pluralului. Ea e echivalentul lui: ei „este”: Ei e deștepți.
La fel s-a întâmplat și cu acest „o”: în „o să aibă”, în loc de mai corectul tradițional: ei au să (facă, aibă, zică etc.), sau, alternativ: „or să facă”. „Or” era la rândul lui o formă de plural. „Or să facă” (ei, plural) se opunea lui „o să facă” (el/ea, singular). Acum totul e de-a valma „o”.
Carevasăzică, pentru a încheia, câtă vreme mai vorbim românește, iar nu engleză globish, e bine să nu zicem niciodată la persoana a treia plural: - ei o să aibă, ci doar: - au să aibă, sau: - or să aibă, sau, dacă e un text mai îngrijit: vor avea.
Altfel, mâine-poimâine ne trezim cu: ei o să are.
AUTOR: Dan Alexe
