Papa Francisc îndeamnă Ucraina să aibă curajul „steagului alb” și să negocieze pentru sfârșitul războiului cu Rusia
Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul „steagului alb” și să negocieze sfârșitul războiului cu Rusia care a izbucnit după invazia la scară largă a Moscovei, în urmă cu doi ani, și în care au murit zeci de mii de persoane, relatează Reuters.
„Dar cred că cel mai puternic este cel care privește situația, se gândește la oameni și are curajul steagului alb și negociază. Cuvântul negociere este un cuvânt curajos. Când vezi că ești învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a declarat Papa Francisc, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaționale.
Este, din câte se pare, pentru prima dată când Papa Francisc folosește termeni precum „steag alb” sau „învins” în discuția despre războiul din Ucraina, deși a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.
Luna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 31.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la invazia rusă din februarie 2022 și că zeci de mii de civili au fost uciși în zonele ocupate ale țării.
Interviul cu Papa Francisc de la RSI a fost înregistrat luna trecută, cu mult înainte de ultima propunere, de vineri, a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a găzdui un summit între Ucraina și Rusia pentru a pune capăt războiului. Erdogan a făcut această nouă propunere după o întâlnire avută la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, scrie news.ro.
Recent la Istanbul, Zelenski a reiterat că, deși dorește pacea, nu este dispus să renunțe la teritorii, în timp ce de la Moscova mesajul este că Rusia nu se va opri până când nu-și va atinge obiectivele "operațiunii militare speciale" declanșate la 24 februarie 2022.