Astăzi începe campania de împădurire de primăvară. Vor fi plantați peste 13 milioane de puieți
Astăzi în Republica Moldova începe campania de împădurire. Aceasta face parte din Programul național lansat anul trecut la inițiativa președintei Maia Sandu. Potrivit autorităților, în această primăvară urmează să fie plantați peste 13 milioane de puieți și să fie îngrijite plantațiile făcute anul trecut.
Programul național de împădurire continuă și în acest an, iar astăzi cetățenii din întreaga țară pot participa la lucrările de înverzire.
Autoritățile de resort mizează și pe implicarea cetățenilor la lucrările de extindere a pădurilor, deoarece reușita unor asemenea măsuri de amploare ține de consolidarea eforturilor întregii societăți. Purtătorul de cuvânt al Executivului Daniel Vodă a precizat că este nevoie de muncă și implicare pentru înverzirea unei suprafețe mai mari și a îndemnat oamenii să se alăture campaniei de plantare.
„Facem un apel public și menționăm să ieșiți împreună cu colegii de serviciu, cu familia sau cu prietenii la plantat copaci pentru ca să avem o țară mai verde și mai sănătoasă. În această primăvară, autoritățile și-au propus să planteze circa 13 milioane de puieți. Toți copacii respectivi au fost repartizați de către agenția Moldsilva. Aveți posibilitatea pe pagina Moldsilva. gov.md la secțiunea plantări 2024 să selectați, pe o hartă interactivă locațiile marcate cu culoarea galbenă unde pot fi sădiți puieții în această primăvară”.
Precizăm că, în toamna anului trecut au fost plantați aproximativ 24 de milioane de puieți pe o suprafață de șapte mii de hectare de teren, dublu față de ultimii trei ani. Această acțiune face parte din Programul Național de împădurire, inițiat de președinta țării Maia Sandu, care prevede reabilitarea fondului forestier degradat și crearea de noi păduri pe o suprafață de 145 de hectare, în următorul deceniu.
Acțiunile sunt necesare pentru creșterea rezilienței la schimbările climatice, conservarea și dezvoltarea resursele forestiere naționale. Maia Sandu a subliniat că generația pădurii poate să aducă schimbarea în țara noastră și să combată efectele crizei climatice, iar o țară verde înseamnă un mediu mai curat și o societate mai sănătoasă.
„M-am bucurat să văd toamna trecută mulți tineri, părinți, copii și bunici care au ieșit să planteze copaci pentru viitorul nostru în țara pe care o iubim cu toții. Împreună am făcut un efort formidabil și am reușit să plantăm și să reabilităm peste 7000 de ha de teren pe care va crește păduri. Mai multe păduri înseamnă apă suficientă pentru fântâni și râuri, un aer mai curat, un sol mai roditor, iar toate acestea înseamnă un viitor mai sănătos și prosper, pentru noi și pentru copiii noștri”.
În prezent, în Republica Moldova suprafața împădurită constituie 11 procente din teritoriul țării.