Decizia Curții Constituționale: Limba română are statut constituțional în legislația Republicii Moldova
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă contestația deputaților BCS Vladimir Vorornin, Zinaida Greceanîi și Vlad Bătrîncea care au atacat legea prin care sintagma „limba moldovenească” a fost eliminată din legislația Republicii Moldova. „Limba de stat a Republicii Moldova este limba română”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, făcând trimitere la Hotărârea Curții din 2013, care este executorie pentru toate autoritățile.
Domnica Manole a menționat că Hotărârile interpretative ale curții Constituționale sunt texte cu valoare constituțională și parte integrantă a Constituției, iar legea votată de Parlament în luna martie a prevăzut modificări de ordin tehnic.
„Inițiativa de modificare a articolului 13 din Constituție nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Legii Supreme. Este o inițiativă tehnică, care rezumă din obligativitatea executării Hotărârii Curții din 2013. Această Hotărâre este executorie pentru toate autoritățile publice și pentru toate persoanele juridice și fizice. Hotărârea Nr.36 nu încetează să își producă efectele juridic, ea se aplică direct fără nici o altă condiție de formă”, a declarat Domnica Manole.
Prin urmare, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților BCS.
„Având în vedere faptul că deciziile CC nu pot fi contestate, sunt definitive și indiferent de natura lor își produc efectele pe care constituția le conferă, Curtea constituțională a considerat vădit inadmisibilă sesizarea în partea de modificare a limbii de stat ca limbă română în actele normative adoptate de Parlament”, a menționat Domnica Manole.
Totodată, Curtea a admis parțial sesizarea deputaților BCS și a declarat neconstituțional articolul II din Legea 52 pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale, din 16 martie 2023:
„Se constată desuetudinea textului „funcționând pe baza grafiei latine” de la articolul 13 alineatul (1) din Constituția Republicii Moldova și a textului „în baza grafiei latine” de la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Legea nr.173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)”
Președinta curții Constituționale a explicat că în acest caz Parlamentul și-a depășit competența prevăzută de art. 72 din Constituție.
Doi judecători constituționali, Serghei Țurcanu și Vladimir Țurcanu, au avut opinii separate.