Social

Revista presei: Mihai Isac: „Opoziția internă din Găgăuzia, un partener necesar pentru Chișinău”; Revenită de la Moscova, bașcana Guțul vrea să reunească liderii opoziției pro-ruse

Mihai Isac: „Opoziția internă din Găgăuzia, un partener necesar pentru Chișinău”; Revenită de la Moscova, bașcana Guțul vrea să reunească liderii opoziției pro-ruse - sunt printre subiectele presei, pe care le trece în revistă Victoria Popa.

Într-un interviu pentru TVR Moldova, expertul militar rus, Yuri Fedorov, susține că în afară de Rusia nimeni nu poate amenința militar Republica Moldova. Ar fi o amenințare foarte serioasă doar dacă armata rusă ar ocupa regiunea Odessa și ar ajunge la granițele Republicii Moldova. Deocamdată nu există o legătură terestră directă între armata rusă și regiunea transnistreană.

Potrivit expertului militar rus, poate exista o tentativă de invazie pe calea aerului cu ajutorul trupelor aeropurtate, dar în număr mare, grupuri mari de parașutiști, trebuie să survoleze teritoriul Ucrainei. Practic, întregul contingent de trupe aeriene și aeropurtate rusești luptă deja în Ucraina. Iuri Feodorov nu exclude că Federația Rusa ar putea folosi arme nucleare, chiar dacă acest lucru este puțin probabil.

În opinia lui Fedorov, majoritatea experților, inclusiv din Occident, se îndoiau că Putin va risca să înceapă un război în Ucraina, pur și simplu pentru că Rusia nu avea capacitatea de a cuceri acest stat și de a-și atinge obiectivele în Ucraina. Putin a făcut acest pas, care părea improbabil, tocmai pentru că era irațional. Același lucru se poate spune și despre războiul nuclear.

Jurnal.md informează că bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a anunțat, într-o conferință de presă, că intenționează să se întâlnească în următoarele zile cu liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, cu fugarul Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare, cu liderul partidului Socialiștilor, Igor Dodon și cu președinta partidului „Renaștere”, afiliat grupării Șor, Natalia Parasca.

Potrivit bașcanei, găgăuzii doresc ca în Parlament să ajungă cât mai mulți conaționali. „Găgăuzia a meritat să fie reprezentată atât în Parlament, cât și în Guvern. Prezența bașcanei în Guvern nu este moftul cuiva”, a punctat Evghenia Guțul.

Întoarsă din Federația Rusă, Guvernatoarea Găgăuziei a spus că autonomia ar putea obține gaz ieftin direct de la Gazprom, pensionarii și bugetarii vor primi sporuri de la sponsori prin conturi rusești și exportatorii găgăuzi vor avea facilități, potrivit Ziarului Național.

Răspunsul autorităților de la Chișinău nu s-a lăsat așteptat, ministrul Energiei, Victor Parlicov, declarând că „gazul nu se furnizează prin conferințe de presă sau pe regiuni”.

Premierul Dorin Recean a calificat declarațiile Evgheniei Guțul drept „promisiuni false”, făcute de „membrii unei grupări criminale”, care ar trebui să răspundă penal.

„Așteptarea mea și așteptarea cetățenilor este ca toți acei oameni care lucrează împotriva statului, împotriva cetățenilor să fie aduși în fața justiției și să li se întâmple ceea ce scrie în Codul Penal”, a mai spus premierul Dorin Recean.

„Conform Constituției RM, Republica Moldova și bașcanul are niște împuterniciri și ele au fost delegate de Parlamentul Republicii Moldova. Declarațiile pe care ea, Eugenia Guțul, le-a făcut vin în contradicție cu împuternicirile pe care le are autonomia în primul rând și bașcanul Găgăuziei ca atribuție fundamentală. Este o încălcare a prevederilor constituționale ale Republicii Moldova. Este cât se poate de simplu din punctul acesta de vedere”, a explicat istoricul Octavian Țâcu într-o emisiune la JurnalTV.

Potrivit acestuia, dacă procurori pregătiți cu desăvârșire ar acționa prompt, atunci pe numele lui Guțul ar putea fi deschis cu ușurință un dosar penal în baza încălcărilor Constituției RM, săvârșite de aceasta.

Expertul în securitate, Andrei Curăraru, a comentat pentru Radio Chișinău că după nivelul întrunirilor pe care le-a avut Evghenia Guțul în Federația Rusă, Moscova pune o miză foarte mare pe forțele asociate fugarului Ilan Șor. În acest context, el a atenționat că acțiunile de destabilizare deja încep în Republica Moldova.

În opinia expertului în securitate, vorbim despre o aluzie la acel drept de ieșire de componență a Republicii Moldova, dacă se declanșează clauza legată de pierderea suveranității. Curăraru susține că a văzut de mai multe ori politicieni pro-ruși care vorbesc despre faptul că integrarea Europeană ar reprezenta o pierdere a suveranității, în realitate de fapt este o creștere a suveranității. UTA Găgăuzia reprezintă și o parte din acel plan apărut cu câțiva ani în urmă în legătură cu destabilizarea și regionalizarea separatismului în Republica Moldova, dar și acel plan despre care vorbea Serviciul de Informații și Securitate, în legătură cu evenimentele mai apropiate, cum ar fi alegerile prezidențiale și referendumul de integrare Europeană.

Andrei Curăraru a explicat că societatea așteaptă finalizarea proceselor legate de coruperea alegătorilor în procesul de alegere a bașcanului, în alegerile locale și stabilirea gradului de vinovăție a tuturor părților implicate, inclusiv în ceea ce privește Partidul Renașterii și persoanelor asociale bașcanei, sau chiar doamna Guțul. Dacă s-ar produce această coagulare ar dispărea de la sine pentru că penalii nu au ce căuta în politică.

Opoziția internă din Găgăuzia, un partener necesar pentru Chișinău, titrează editorialul său pentru deschide.md, analistul de politică externă, Mihai Isac.

În opinia lui, la nivelul Adunării Populare de la Comrat (n.r.-Halk Toplușu) sunt deputați care pot fi parteneri de dialog pentru forțele politice pro-europene, cum este deputatul Alexandr Tarnavschi, un veteran al scenei politice regionale.

Faptul că la ultimele alegeri prezidențiale, Maia Sandu a obținut doar 5,41% în regiunea găgăuză nu reflectă realitatea de pe teren, unde discursul politic anti-Chișinău este confiscat de o grupare radicală, finanțată copios pentru a servi interesele Federației Ruse.

Partidele politice pro-europene, de dreapta ori de stânga, nu au voie să abandoneze populația din Găgăuzia în ghetoul Ruski Mir. Populația majoritar românească și minoritățile etnice din Republica Moldova au tot dreptul să trăiască într-un spațiu european, fără a purta războaie fratricide în numele unor idealuri care ne sunt străine, a conchis Mihai Isac.

Biserica Ortodoxă Rusă sare în apărarea Mitropoliei Moldovei, scrie Ziarul de Gardă. Sursa informează că Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse și-a exprimat „dezacordul puternic” față de hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 29 februarie 2024 privind înființarea „Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina” și nerecunoașterea valabilității pedepselor canonice impuse preoților care au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei. Biserica Ortodoxă Rusă califică aceste hotărâri drept „atacuri necanonice ale Sinodului Patriarhiei Române”.

După ședința din 12 martie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, la care a participat inclusiv Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, mai punctează că „dacă (aceste hotărâri – n.r.) vor fi puse în aplicare în continuare, vor avea inevitabil consecințe grave atât pentru relațiile bilaterale ale Bisericii Ortodoxe Ruse și Române, cât și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe în ansamblu”. Biserica Ortodoxă Rusă mai spune că, de fapt, „clerul ortodox român revenit la Mitropolia Basarabiei” nu i-a aparținut niciodată Sinodului Bisericii Ortodoxe Române și nici Patriarhiei Române în ansamblu.

Biserica Ortodoxă Rusă spune că încredințează Preasfințitului Părinte Mitropolit Antonie de Volokolamsk, Președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești, să studieze în continuare „problema acțiunilor Patriarhiei Române și să prezinte prompt propuneri spre examinare de către Sfântul Sinod”.

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a declarat că „este ilegală calea prin care buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale din Rusia vor ajunge în regiunea transnistreană, însăși organizarea alegerilor este ilegală”, transmite Radio Chișinău.

În opinia vicepremierului, cel mai probabil, buletinele de vot au fost tipărite pe loc, pentru a se evita tracerile prin punctele de frontieră. „Referitor la modalitatea cum vor ajunge în Rusia, este greu de spus. Frontierele Republicii Moldova sunt controlate, iar căi legale de ducere a acestor buletine de vot nu există”, a spus Oleg Serebrian.

Vicepremierul pentru reintegrare a mai afirmat că acțiunea în sine are rolul de a sfida legislația Republicii Moldova și a demonstra că în regiune se poate face orice.

Citește mai mult