Politic

Expert: Dacă Ucraina pierde războiul cu Rusia, Putin va merge mai departe spre Europa, iar prima țară va fi Republica Moldova

Dacă Ucraina va pierde războiul cu Federația Rusă, Vladimir Putin va merge mai departe spre Europa, iar prima țară va fi Republica Moldova, a declarat expertul în politică externă Grigore Guzun, la Moldova 1. Acesta a mai subliniat că în ultima perioadă Rusia a înregistrat câteva câștiguri tactice în Ucraina, care l-au determinat pe liderul francez, Emmanuel Macron, să discute despre eventuale expedieri de militari europeni în Ucraina.

Facebook/Volodimir Zelenski
Sursa: Facebook/Volodimir Zelenski

„Rusia a înregistrat câteva câștiguri tactice în Ucraina. De exemplu, capturarea orașului Avdeevka. De aici și vine atitudinea lui Macron, care vrea să împiedice Rusia să transforme câștigurile tactice în câștiguri operaționale. Complexitatea alegerilor prezidențiale din SUA îl face pa Macron să facă apel la țările europene să-și asume un suport mai mare pentru Ucraina. Dacă Ucraina eșuează, Putin va merge mai departe spre Europa, iar prima țară care va fi după Ucraina va fi Republica Moldova. Căderea Ucrainei înseamnă și căderea Republicii Moldova”, a declarat Grigore Guzun.

Amintim că președintele francez Emmanuel Macron a declarat anterior că nu exclude expedierea trupelor mi în Ucraina, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a spus clar că nici un soldat german nu va fi trimis în Ucraina.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult