Social

Dan Perciun: Învățământul dual este critic pentru creșterea economică

Numărul de tineri din învățământul dual înregistrează o creștere, iar autoritățile își doresc să implice în această formă de studii aproximativ 2 mii de studenți pe parcursul anului 2024, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Oficialul a subliniat că acest program ar putea să fie extins și în instituțiile de învățământ superior.

„Învățământul dual este critic pentru creșterea economică. În anul 2023, am pornit pentru prima dată subvenționarea acestei activități pentru companii. Am constatat un interes sporit din partea mediului de afaceri pentru acest suport din partea Guvernului. Rambursarea anumitor cheltuieli pe care companiile le au în procesul de implementare a învățământului dual - 10 de milioane de lei alocate. Totodată, ne propunem să-l extindem și la nivelul învățământului superior, astfel încât în anul trei, pentru anumite specialități, studenții care vor o bună parte din anul academic să-l petreacă la întreprindere, muncind și căpătând abilități profesionale la locul de muncă, să poată s-o facă”, a declarat Dan Perciun.

În prezent, peste 140 de companii din Republica Moldova implementează învățământul dual, iar până acum au fost instruiți peste 1 mie 700 de studenți din toată țara. În Republica Moldova, învățământul dual este implementat din anul 2014. Această formă de studii presupune realizarea lecțiilor teoretice în instituțiile de învățământ profesional-tehnic și desfășurarea stagiului de practică plătit, în companiile partenere.

Rata de angajare a absolvenților programelor de formare profesională prin intermediul sistemului dual este de peste 70 la sută. Asemenea programe se aplică în țări precum Elveția, Germania și Austria.

Citește mai mult