Social

Nosatîi: Republica Moldova continuă să-și intensifice cooperare cu Alianța Nord-Atlantică

Cooperarea Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică s-a intensificat pe dimensiunea sporirii rezilienței instituționale și naționale în fața diferitor provocări, inclusiv războiul hibrid al Rusiei în țara noastră, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit oficialului, una dintre acțiunile care confirmă intensificarea cooperării cu NATO este extinderea numărului de proiecte prin intermediul Pachetului de asistență al inițiativei de consolidare a capacității de apărare.

„Istoria celor trei decenii de cooperare cu NATO cuprinde un număr semnificativ de proiecte și asistență, instruirea efectivului Armatei Naționale în instituțiile în instituțiile de profil din țările aliate și partenere, participarea la exerciții multinaționale, atât în țară, cât și peste hotare, dar și expertiză și schimb de experiență în contextul reformării structurii de apărare conform standardelor internaționale și principiilor democratice. Toate aceste realizări sunt rezultatul unui dialog politic la nivel înalt, receptivității și deschiderii țărilor aliate și partenere din cadrul NATO”, a spus ministrului Apărării.

Cooperarea cu NATO va ajuta Republica Moldova în calea aderării la Uniunea Europeană, a declarat secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, după 30 de ani de parteneriat, NATO va continua să sprijine țara noastră, inclusiv în interesul securității continentului european.

Citește mai mult