Parlamentul a aprobat în prima lectură implementarea votului prin corespondență în SUA și Canada
Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în Statele Unite ale Americii și Canada ar putea vota prin corespondență la alegerile prezidențiale din toamnă. Proiectul propus de deputații majoritari a fost adoptat în prima lectură cu votul a 56 de deputați după mai bine de 4 ore de dezbateri în Parlament.
Potrivit proiectului, cetățenii Republicii Moldova din Statele Unite ale Americii și Canada urmează să recepționeze, cu 23 de zile până la scrutin, un pachet cu plicuri pentru a-și putea exprima votul, a explicat deputatul PAS, Vitali Gavrouc, care a prezentat inițiativa legislativă privind votul prin corespondență. În cele două state vor fi deschise și secții de votare, a mai precizat deputatul.
Cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Buletinele vor fi marcate cu semne distinctive pentru a evita fraudele.
Amintim că, proiectul de lege a fost înregistrat în Legislativ la începutul lunii martie, de deputați PAS. Procedura ar presupune ca alegătorul să depună o cerere pentru votul prin corespondență, iar ulterior să primească buletinul de vot împreună cu instrucțiunile și plicurile pentru returnare. Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.
De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.