Social

Revista presei: negocierile R. Moldova-Uniunea Europeană ar putea începe în luna iunie; Curtea Constituțională: alegerile prezidențiale și referendumul pe tema aderării la UE pot avea loc în aceeași zi

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a transmis Consiliului European proiectul cadru de negociere cu R. Moldova. Potrivit concluziilor, Chișinăul e gata pentru următoarea etapă de începere a negocierilor și s-a făcut apel la cele 27 de state membre să-și dea acceptul privind startul discuțiilor de aderare; Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că organizarea referendumului de integrare europeană simultan cu scrutinul prezidențial este perfect legal. Un aspect prioritar este doar „ca textul care va fi supus referendumului să fie bine gândit și să fie aprobat și verificat de Curtea Constituțională” – sunt unele subiecte publicate în presa națională și trecute în revistă de Victoria Popa.

Șefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au cerut joi adoptarea rapidă și fără întârziere a cadrelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, se arată în concluziile adoptate la capătul primei zile a Consiliului European de primăvară, reunit la Bruxelles, informează caleaeuropeana.ro.

Negocierile privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea începe în luna iunie, și nu în martie, așa cum anunțau autoritățile de la Chișinău, informează TVR Moldova.

Potrivit vicepremierului pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, decizia are legătură cu alegerile pentru Parlamentul European, și nu neapărat cu restanțele în realizarea unor reforme.

Până atunci, va continua screening-ul legislației naționale. Vicepremierul Gherasimov mai susține că Republica Moldova a îndeplinit condiții importante impuse de Bruxelles, dar sunt și câteva restanțe. Este vorba de faptul că încă nu a fost numit un procuror general, iar componența Curții Supreme de Justiție nu e completă.

Iar analiștii politici cred că această întârziere este și din cauză că procesul de aderare a Republicii Moldova este la pachet cu Ucraina.

În opinia analistului politic, Nicolae Negru, un motiv e că nu am îndeplinit toate condițiile. Și altceva e la mijloc. „Faptul că noi suntem la pachet cu Ucraina și acolo sunt unele state se opun începerii negocierii și până vor fi convinse aceste state, vom rezolva și noi problemele care ne privesc. Negru susține că poate chiar e bine că se produce această amânare ca să nu pară pe urmă că a existat o atitudine indulgentă față de noi.

Realitatea.md publică mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a salutat ieri, 22 martie, concluziile Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora, liderii au recunoscut progresul reformelor realizate de țara noastră și de Ucraina.

„Extinderea UE reprezintă cea mai bună investiție într-o Europă mai puternică și mai unită”, a declarat Maia Sandu pe rețeaua socială X.

Republica Moldova nu va putea adera complet la Uniunea Europeană cât timp vor exista trupe rusești în Transnistria, a declarat europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, pentru Digi24.ro. Cu toate acestea, precizează el, faptul că problema transnistreană nu este încă rezolvată, nu împiedică progresul în procesul de aderare, spune europarlamentarul.

Europarlamentarul susține că este necesar de a negocia multe capitole de aderare cu R. Moldova, chiar și neavând încă o soluție finală la chestiunea transnistreană.

Siegfried Mureșan nu-și imaginează ca UE să accepte R.Moldova în rândurile sale cu soldați ruși staționați în regiunea transnistriană împotriva voinței autoritățile de la Chișinău. „Faptul că nu avem încă o soluție la problema transnistreană nu ne împiedică să facem progrese în procesul de aderare. Situația de acolo trebuie rezolvată și va fi finalizată în viitor și nu reprezintă un impediment pentru Republica Moldova”, a conchis oficialul.

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor privind organizarea referendumului republican și a alegerilor parlamentare sau prezidențiale la aceeași dată, potrivit jurnal.md.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că organizarea și desfășurarea concomitentă a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în statele europene, existând numeroase exemple relevante.

De asemenea, Curtea a menționat că rațiunea organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a referendumului ar putea fi determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor, iar organizarea unui referendum concomitent cu alegerile poate să conducă la creșterea numărului de participanți la ambele scrutine.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că organizarea referendumului de integrare europeană simultan cu scrutinul prezidențial este perfect legal. Un aspect prioritar este doar „ca textul care va fi supus referendumului să fie bine gândit și să fie aprobat și verificat de Curtea Constituțională”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Tănase susține că includerea în Constituție a unor elemente de identificare europeană a acestei construcții statale care se numește Republica Moldova este foarte sensibilă pentru Federația Rusă. Iată de ce, Kremlinul va încerca să folosească diverse metode pentru a bloca acest plebiscit.

Fostul președinte al Curții Constituționale este de părere că partidele pro-europene trebuie să-și fortifice forțele pentru a nu permite formațiunilor ghidate de Kremlin să blocheze acest exercițiu electoral.

„De ce ideea referendumului nu place nici liderilor proruși, nici celor proeuropeni” explică pe îndelete editorialistul și analistul politic Nicolae Negru în articolul său de fond pentru Ziarul Național.

În opinia lui Negru, momentul actual, când Rusia și-a dat arama pe față, când natura ei hidoasă, agresivă, expansionistă și criminală a ieșit la iveală, e cel mai propice unei clarificări de strategie geopolitică, cetățenii noștri au șansa să vadă cu mai multă claritate, mai aproape de adevăr, încotro ne cheamă nostalgicii după URSS și ce le propune Uniunea Europeană. De aceea, forțele proruse au schimbat imediat macazul, nu mai vor referendum, li s-a spus de la Moscova că ideea promovată de ei nu e bună deloc.

Potrivit editorialistului, Rusia nu arată bine deloc bombardând și distrugând orașele și satele statului vecin cu care are încheiat tratat de prietenie și bună vecinătate, omorându-i fără discernământ pe ucraineni. FSB înțelege că dezbaterile, comparațiile dintre UE și Rusia nu sunt în folosul ultimei. De aceea, le-a pus propagandiștilor și agenților săi câteva sarcini: 1) să împiedice cu orice preț desfășurarea unui asemenea referendum; 2) să promoveze temporar lozinca: nici cu Vestul, nici cu Estul; 3) să atace UE, să le spună moldovenilor cât e de rău să fii membru UE.

Hoarde de putiniști, unii chiar aflându-se în Europa sau chiar în România, lucrează azi de zor pentru demonizarea UE, atenționează Nicolae Negru.

Analistul politic cheamă liderii partidelor proeuropene să pună umărul la buna desfășurare a plebiscitului.

Iulian Chifu scrie în editorialul său „Triunghiul Weimar organizează apărarea continentului European în Ucraina” pentru Deschide.md despre întrunirea trilaterală a Triunghiului de la Weimar – Germania, Franța, Polonia – de la Berlin.

Potrivit ultimelor decizii luate, Europa se mișcă către asumarea posturii de apărare a continentului în Ucraina.

Trezită de avertismentele serviciilor germane privind iminența unui conflict cu Europa 2026 pentru care se pregătește Rusia lui Putin, triada Emmanuel Macron-Olaf Scholz-Donald Tusk a dat primele semne coerente de convergență și de trecere de la simbolismul înființării postului de viitor comisar pentru apărare și angajamentele de extindere a industriei militare europene, la fapte.

Potrivit lui Chifu, rezultatul a fost o achiesare comună asupra câtorva teme extrem de clare: Rusia nu se va opri la Ucraina, ci țintele următoare sunt statele din Estul Europei, inclusiv cele membre UE/NATO, cu precădere Republica Moldova, Polonia și România au fost citate – deși și Balticele au fost atacate direct verbal și amenințate de diferiți membri ai autorităților ruse; apoi nu mai este vorba în Ucraina doar de securitatea acestui stat și de respectarea principiilor lumii bazate pe reguli, ci este deja vorba despre apărarea și securitatea Europei; în fine, Europa nu dorește nici un gest de escaladare, dar pregătește o coaliție de capabilități pentru artilerie de lungă distanță care să fie livrată Ucrainei.

Avionul achiziționat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, din banii Băncii de Economii a Moldovei, a fost înregistrat în Federația Rusă, în ianuarie 2024. TV8 a aflat că aeronava e în proprietate privată și efectuează zboruri în fiecare zi. De la începutul lunii martie, a circulat de la Moscova spre Dubai și Cairo.

Avionul a fost cumpărat cu aproape jumătate de milion de dolari, transferați de fostul deputat democrat Vladimir Andronachi către offshore-urile controlate de Vladimir Plahotniuc, dar și alte 21 de milioane de dolari scoși din Banca de Economii a Moldovei, prin intermediul unei firme afiliate lui Ilan Șor.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult