Adrian Efros: Suntem într-un război hibrid în toată puterea cuvântului
Republica Moldova se află într-un război hibrid în toată puterea cuvântului cu implicarea Federației Ruse, a declarat pentru Ziarul de Gardă ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
„Într-adevăr, suntem într-un război hibrid în toată puterea cuvântului. De fapt, noi am fost întotdeauna într-un război hibrid, însă cu diferită intensitate. Odată cu începerea războiului nedrept în Ucraina, noi am simțit și mai mult intensitatea acestui război, deoarece Federația Rusă inițial a dorit să ajungă militar, însă, datorită acestor bravi ostași și comandanți din Ucraina, această ofensivă a fost oprită. Însă asta nu înseamnă că Federația Rusă a renunțat la intențiile de a pune mâna înapoi pe Republica Moldova. De aceea, a schimbat tactica. Nu și-a schimbat obiectivul, dar a schimbat tactica de acțiune și noi vedem diferite situații de destabilizare în Republica Moldova, finanțări ilegale la diferite partide, încercarea de a cumpăra electoratul prin diferite metode și în diferite scheme", a declarat Efros.
Ministrul a subliniat că tactica Federației Ruse este de a crea diferite situații de destabilizare în Republica Moldova prin finanțarea ilegală a diferitor partide, încercarea de a cumpăra electoratul. În același timp, Adrian Efros a dat asigurări că nu există pericol militar iminent asupra Republicii Moldova și a îndemnat societatea să fie calmă și să aibă încredere în forțele de ordine.