Economic

Exportul de prune în Germania a crescut de 30 de ori în ultimii patru ani

Cantitatea de prune exportată în Germania a crescut considerabil pe parcursul ultimilor ani, de la câteva sute până la mii de tone livrate. Dacă în 2017, au fost exportate peste 200 de tone de prune, atunci în 2021 a fost înregistrată o cantitate de aproximativ șase mii de tone, arată datele Agenției de Informare a Pieței Agricole din Germania.

Reprezentanții „Moldova Fruct” susțin că țara noastră înregistrează succese pe această piață. Potrivit lor, cantități mai mici de prune au fost exportate anul trecut și în Ucraina.

În anul 2022, o cantitate de peste 50 la sută de prune a fost exportată în Uniunea Europeană, iar o parte considerabilă a ajuns în Germania. Potrivit datelor Agenției de Informare a Pieței Agricole din Germania, Republica Moldova este sursă a 30-40 la sută din volumul de prune importate de germani.

Exportul sâmburoaselor în Germania a început din anul 2017, iar volumele sunt în creștere, a declarat într-un interviu pentru Radio Moldova, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, Vitalie Gorincioi. El a mai spus că în acest an, exporturile de prune în Uniunea Europeană a depășit cantitatea admisă de 40 de mii de tone. Totodată, cantități mici de prune moldovenești au ajuns și în Ucraina.

*„De fapt, ele se duc și pe alte piețe, din Germania se duc în Austria, Franța, Italia. Majoritatea prunelor de calitate, în stare proaspătă s-au dus în direcția Uniunii Europene și bineînțeles piața locală, vorbim de piața CSI, cum ar fi Belarus, Kazahstan câteva ceva, chiar și Ucraina am exportat o parte. Noi suntem foarte interesați, pentru că este o piață mare, piața uniunii europene numără 500 de milioane de consumatori, o piață care este previzibilă, locul nostru este pe această piață. De la sfârșitul lunii august și până la sfârșitul lunii octombrie este perioada în care noi livrăm în aceste țări, mai ales în Germania”, a spus Vitalie Gorincioi.

În anul 2022, Republica Moldova a înregistrat o recoltă de aproximativ 70 de mii de tone de prune, cu 35 la sută mai mică față de 2021, în special, din cauza secetei.

Țara noastră se numără printre primii zece exportatori de prune proaspete din lume. Anual, Republica Moldova exportă între 45 și 50 de mii de tone. Prunele autohtone sunt comercializate în special în Germania, Austria, Polonia, Olanda și România.

Amintim că la mijlocul lunii iulie anul trecut, Uniunea Europeană a dublat, pentru un an, cotele de produse moldovenești care pot fi exportate fără taxe vamale pe piața comunitară. Printre acestea se numără prune, mere, struguri, suc de struguri, cireșe, usturoi și roșii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult