Natalia Gavrilița: Acordul cu România, privind livrarea unei cantități de lemne de foc pentru Republica Moldova, pe ultima sută de metri
În această săptămână se va semna un acord cu România, privind livrarea unei cantități de lemne de foc pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de prim-ministra, Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă.
„Este pe ultima sută de metri de semnare a contractului. Sperăm că în această săptămână să putem primi aceste cantități care deja au fost aduse mai aproape de hotar. Urmărim această situație, după cum am spus, la linia verde am avut un număr limitat de apeluri, dar continuăm să monitorizăm situația prin oficiile teritoriale a cancelariei și prin Moldsilva”, a spus Natalia Gavrilița.
Amintim că la sfârșitul anului trecut Agenția Moldsilva a fost împuternicită să negocieze contracte de cumpărare a lemnului de la agenția română Romsilva. Comisia pentru Situații Excepționale a anunțat că întreprinderea va discuta direct cu autoritatea română condițiile și va semna acordul. Obligația de a recepționa și a plăti lemnul de foc din România, dar și de a-l vinde ulterior, vor reveni întreprinderilor silvice Chișinău și Bălți. Banii necesari vor fi alocați din Fondul de rezervă al Guvernului.