Armata Națională va primi un lot de transportoare blindate Piranha din Germania
Armata Națională urmează să recepționeze un lot de transportoare blindate Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania, informează serviciul de presă al Ministerului Apărării.

Primele unități vor sosi în Republica Moldova marți, 10 ianuarie. Tehnica va fi recepționată în contextul realizării obiectivului de modernizare a Armatei Naționale și în baza acordului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021.
Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.