Viorel Badea: Este necesară o deschidere mai mare a autorităților din România și Republica Moldova spre un parteneriat efectiv
România este din ce în ce mai prezentă în Republica Moldova, iar acest tip de interconectivitate va crește și mai mult, susține senatorul din Parlamentul României, Viorel Badea. El a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova că în prezent, este nevoie de o prezență mai solidă a autorităților române în zonele precum Bălți și UTA Găgăuzia, pentru a intensifica dezvoltarea culturală și economică.

„Sper să asistăm, de asemenea, la o upgradare a organizării de evenimente educational-culturale în cele două state și, de ce nu, la crearea unui spațiu cultural comun, să avem manifestări comune nu numai în România sau în Republica Moldova, dar și în alte state. Ar fi bine dacă autoritățile din cele două state ar renunța la birocratizarea soluționării unora dintre proiectele pe care cele două state le desfășoară în comun. Aș considera că este necesară o deschidere mai mare a autorităților din cele două state spre un parteneriat efectiv și total”, a menționat Viorel Badea.
Viorel Badea a precizat că, indiferent de culoarea partidului de guvernare, România va ajuta Republica Moldova, lucru demonstrat și pe timpul altor guvernări.