Corespondență// Paralele între Estonia și Republica Moldova în lupta pentru independență
Drumul European al Estoniei a început la sfârșitul anilor 80, în timpul „Revoluției Cântate”, o cunoscută demonstrație pentru independență. În acea perioadă s-a format un lanț uman de peste două milioane de persoane, prin Lituania, Letonia și Estonia, care protestau împotriva ocupației sovietice.
În acest sens, poate fi făcută o paralelă, cu specificul de rigoare, între evenimentele dedicate mișcării de eliberare națională din Estonia și din Republica Moldova.
La sfârșitul anilor 80, basarabenii se adunau la Teatrul Verde, din Parcul Valea Morilor, pentru a protesta prin cântec față de regimul comunist. Estonienii își dădeau întâlnire, pe Câmpia Cântecelor, un amfiteatru, în centrul capitalei Tallinn. Revoluțiile și-au găsit mereu în muzică instrumentul mobilizator. În timp ce moldovenii intonau piese, precum Libertate, Veniți acasă, Tricolorul și Basarabia, estonienii își exprimau solidaritatea și curajul prin trilingvul „Se ridică balticii sau Estonia – patria mea”.
Tiina Ilsen, șefa rețelei de Parteneriat Internaționali (PractNet), una dintre militantele luptei pentru renaștere națională din Estonia, își amintește că pe acest loc, Câmpia Cântecelor, s-a decis soarta țării.
„Pe cât de straniu pare, regimul sovietic nu ne-a împiedicat să cântam piese patriotice. Îmi aduc aminte, că la finalul manifestațiilor, când intonam Estonia –patria mea, deschideam umbrelele, în semn de protest și milițienii de atunci, nu se puteau apropia de noi”.
Protestele din Estonia, dintre anii 1987 și 1991, încununate de dobândirea independenței, aveau să rămână în istorie drept „revoluția pe muzică”.
„Chiar și în timpurile sovietice, când eram supuși propagandei, știam că țara noastră este altceva, decât Uniunea Sovietică. Și acest loc era ca o insulă a libertății. Aici noi am decis că suntem responsabili să trăim în țara în care vrem să trăim și că toți trebuie să ne implicăm, este locul nostru sfânt. Îmi amintesc, că la sfârșitul anilor 80, la un concert rock în Tartu, capitala de sud-est a Estoniei, a fost arborat, pentru prima dată drapelul național Estonian. Fiorul libertății ne-a cuprins și am început sa ne întâlnim pe câmpia cântecului”, afirmă Tiina Ilsen, șefa rețelei de Parteneriat Internaționali (PractNet).
Aici veneau scriitori, interpreți, politicieni, oameni simpli, care cântau și declamau mesaje patriotice. Numărul acestora ajungea până la 300.000. Mulți dintre cei prezenți au fost arestați. Dar, cu toate acestea, estonienii nu au cedat. Au continuat să-și urmeze visul național.
Dintre cântecele, care au destrămat Cortina de Fier, o mențiune aparte merită piesa „În limba ta” a letonului Livi, tradusă din limba română, pe versurile poetului nostru național Grigore Vieru. Piesa, alături de alte cântece patriotice, era cântată de mulțimea adunată, pe Câmpia Cântecelor din Tallinn.
Mergând pe aceeași paralelă istorică între Estonia și Republica Moldova, trebuie să spunem că acum 75 de ani, ambele țări au fost zguduite de aceeași tragedie. Vorbim de valurile celor deportați. În Basarabia au existat trei valuri, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.
Estonia a trecut prin două valuri de deportări, între 1941 și 1949. Oamenii au fost ridicați în regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice, în principal în Siberia și nordul Kazahstanului, fiind transportați în vagoane de vite. Familii întregi, inclusiv copii și bătrânii, au fost deportați fără să fie judecați sau anunțați din timp.
Aproximativ 7.550 de familii, adică peste 40.000 de oameni, au fost deportați din Estonia. Amintirile oamenilor despre acea perioada sunt durute.
„Era foarte frig, nu aveam cu ce ne îmbrăca și nici ce mânca. Nu înțelegeam de ce nimeni nu ne dă ceva de mâncare. Bunelul și bunica erau stresați, mă temeam să îi întreb ceva, nimeni nu dorea să vorbească. Am stat acolo patru ani. Războiul trebuie să se termine, trebuie să trăim pașnic”.
Unul dintre cele mai simbolice monumente din Tallin, dedicate deportaților este memorialul victimelor comunismului. Este vorba despre două ziduri negre, pe care sunt scrise numele a peste 40 de mii de estonieni, care au fost deportați în Siberia.
Oamenii vin aici pentru a cinsti memoria celor care au murit în Siberii de gheață. Unii au reușit să se întoarcă, alții au rămas pe vecie departe de casa. Unchiul meu a fost deportat, fiind declarat dușman al poporului. Nu s-a mai întors”
Pe 25 martie estonienii au comemorat 75 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste. Sute de oameni s-au adunat în centrul capitalei Tallin, unde au aprins mii de lumânări și au ținut un minut de reculegere.
„Au fost luați din casă și duși undeva în pădure, în nămol , mulți nu s-au întors. Multe rude de ale mele sunt în listă, este trist, e cam aceeași ce se întâmplă acum în Ucraina”.
Deportările au fost calificate în mai multe rânduri de Parlamentul Estoniei ca fiind crime împotriva umanității și au fost recunoscute ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În calea spre afirmarea europeană a Estoniei, de astăzi, a contat și experiența anterioară de 22 de ani de independență, pe care i-a avut Estonia, până la 1940, este de părere Hannes Rumm, expert în mass-media și comunicare la PractNet, fost șef al Reprezentanței Comisiei Europene la Tallinn 2011-2016.
„Consider că acest element al istoriei noastre naționale, cei 22 de ani de independență, până la 1940, au jucat un rol primordial în dezvoltarea noastră ulterioară. A fost o lecție din care am avut de învățat și bune, și rele. Deoarece estonienii mulți ani la rând și-au făcut mea culpa din cauza că în anul 1940, când Uniunea Sovietică, ne-a înaintat un ultimatum, președintele de atunci al Estoniei, împreună cu autoritățile vremii nu au ripostat și nu s-au împotrivit ocupației sovietice.Astăzi estonienii sunt pregătiți să răspundă unui eventual atac din partea Federației Ruse și vrem sa transmitem un mesaj clar că agresiunea împotriva Estoniei , nu va fi aceeași ca și față de peninsula Crimeea, din Ucraina. Din punctul meu de vedere și a zilelor noastre, suntem convinși că trebuia să ripostăm și să opunem rezistență ocupației sovietice din 1940. Aceasta a fost o lecție dură pentru estonieni”.
Protestele din Estonia și din celelalte țări baltice, dintre anii 1987 și 1991, încununate de dobândirea independenței, aveau să rămână în istorie drept „revoluția pe muzică”. Cântece care creează punți între oameni, fac necunoscuții să se simtă parte din același trup colectiv.
Estonia și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică la 20 august 1991, cu o săptămână înaintea Republicii Moldova.
Autor: Veronica Scorpan
