O samă de cuvinte//Despre englezirea abuzivă a unor nume de locuri si popoare
„Burmese Days” este primul roman al lui George Orwell, scris pe când era ofițer de poliție în Birmania (Burma), pe atunci parte a imperiului britanic al Indiilor.
Ca ofițer de poliție, Orwell chiar se ostenise să învețe limba birmană (în lingvistică există noțiunea de limbi „tibeto-birmane"), cât să converseze, lucru foarte util. Amintesc de „Burmese Days” și de limba birmană, pentru că nu știu câtă lume în România și Republica Moldova mai face azi legătura între astea și țara de care tot auzi la TV: „Myanmar”. De când jurnaliștii români traduc exclusiv din agenții de presă americane și învață numai engleza, totul e imitat servil de acolo.
Am mai zis: româna e singura limbă europeană care a imitat engleza și în care se spune Beijing acolo unde tot continentul zice în continuare, cum e frumos istoric și literar, Pekin (inclusiv rușii, francezii etc.). La fel și acum, deschid televiziunea franceză și văd titlurile „La Birmanie” etc., etc… Mă uit la români: „Myanmar”. Întrebare: — Ce limbă se vorbește în „Myanmar”? Răspuns: — Birmana.
Harcov, Liov și alte ucrainisme
«Deci comendantul, vădzând așè, i-a dat pe toți pe mâna lui Dumitrașco-vodă cu sila, și i-au dus cu vartă păn’ la Harcov. Și acolo încă, după ce-au trecut Țara Căzăcească, încă era păn’ la Harcov, cale de 2 dzile, un câmp pustiu între Harcov și Țara Căzăcească. Și acel câmp este șleaul tătarilor, când pradă de la Crîm. Și iară cu grijă și cu multă spaimă au mers, păn-au agiuns la Harcov.» (Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Cap. XIX)
Doar pentru a spune că noi, pe românește, de sute de ani încoace, zicem și scriem Harcov, nu Kharkiv sau altele asemenea (la fel cum zicem Liov, iar nu Lviv etc.). Sunt localități istorice, intrate în fondul limbii.
Argumentul că acum oamenii de acolo scriu altfel e absurd. La urma urmei, spunem Belgrad, nu Beograd. (Apropo, uite comicăreală: «i-a dus cu vartă» = «i-a dus cu gardă»... «Varta» era o gardă militară pentru Neculce, din nemțescul Wart.)
De ce scriu anglo-saxonii (și doar ei) Kyiv în loc de tradiționalul Kiev
Poate pentru cine nu cunoaște alfabetul slavon e puțin complicat ce spun aici condensat. De un deceniu încoace, începând din 2014, presa anglo-saxonă (și mediile oficiale, diplomatice, desigur) au început să scrie Kyiv numele capitalei Ucrainei, deși vreme de secole și englezii și americanii au scris Kiev. E un exemplu pe care noi, în română, n-ar trebui să-l urmăm (de-ar fi și numai pentru că în limba română nu folosim Y în transcrierile fonetice).
Anglo-saxonii transcriu, din chirilice, prin -Y- vocala închisă -î-, cea din românescul „încă”, de pildă. Or, Kiev (în rusă Киев), este în ucraineană Київ, pronunțat <kîif> sau <kîiu> (care în rusă ar trebui așadar să fie scris Кыив). E o diferență în același timp grafică și fonetică. Oricât de ciudat ar părea, ucraineana folosește pentru vocala <î> (cea redată în rusă prin Ы,ы) litera rusească pentru : И,и. Iar, invers, pentru rusesc și românesc, ucraineana folosește litera i… un i cu tremă fiind un diftong -yi-, apropiat de participiul francez “haї” (urât, dușmănit).
De aceea, pentru a nu transcrie numele Киев = Kiev potrivit convențiilor rusești, anglo-saxonii au redat fonetic Київ (care în rusă ar trebui să fie scris Кыив) și l-au redat pe litere: Київ (adică k-î-i-v) prin: Kyiv. Noi însă n-ar trebui să urmăm acest exemplu, nu doar pentru că nu avem Y în ortografia limbii, dar și pentru că transcrierea fonetică populară anglo-saxonă ne este străină. Toate limbile romane surori (franceză, italiană, spaniolă etc.) scriu doar Kiev, iar numele orașului este în fondul vechi al limbii noastre, încă de la cronicari.
Nu trebuie să imităm grafia altora, ea este arbitrară. Atât de arbitrară, încât, de exemplu, două limbi vecine cum sunt maghiara și polona, limbi vorbite de două popoare care au avut o lungă și glorioasă istorie comună, au ales convenții grafice total diferite și opuse în alfabetul latin.
În polonă, -s- redă -s-, ca în română, pe când -sz- redă -ș-. În maghiară este exact pe dos: -s- redă grafic -ș- , pe când -sz- = s latin, român, polon etc. Nu există logică și explicație pentru ce latinescul servus” (servitorul” dumneavoastră), care se scrie omenește “servus” în polonă și română, a ajuns să fie scris szervusz” în maghiară.
Acest szervusz maghiar (fonetic: servus) e un exemplu monstruos care ar trebui să ne arate că nu trebui să modificăm grafiile tradiționale, istorice, după cum ne vine o modă din America. Kiev” a fost bun pentru Hasdeu și Iorga — este bun și pentru tine. Să lăsăm 1Kyiv” pentru cei care nu știu nici cum să-l pronunțe.
AUTOR: Dan Alexe
