Politic

Consolidarea flancului estic și apropierea Ucrainei de NATO aduc Republica Moldova într-un spațiu mai securizat, susține Mircea Geoană

Pe măsură ce flancul estic al NATO devine mai robust, iar Ucraina este mai puternică, atunci și Republica Moldova va fi într-un spațiu securizat, mai puțin expus dezinformării și agresiunii ruse. Declarația a fost făcută de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, pentru Moldova 1 care în aceste zile a participat la Reuniunea Miniștrilor de Externe ai NATO.

„Noi răspundem solicitării partenerilor noștri. Trebuie să spunem clar, acesta este un lucru evident că obligația centrală și Articolul 5 al NATO se aplică țărilor aliate, în cazul de speță vecinului România, pe partea de Vest, și sperăm într-o zi nu foarte îndepărtată unui nou aliat Ucraina, pentru că acest război continuă și este într-o vază destul de complexă. Suntem convinși că Ucraina se apropie de lumea euroatlantică și pe măsură ce flancul estic al NATO devine mai robust, ce Ucraina devine mai solidă, atunci ca consecință și Republica Moldova va fi într-un spațiu securitar mai propice și mai puțin expus”, a declarat Mircea Geoană.

Amintim că Ministerul Apărării Naționale din România a propus spre consultări publice un proiect de lege, care introduce în premieră conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național, respectiv această prevedere ar putea fi aplicată și în cazul cetățenilor români din Republica Moldova.

Experții susțin că securitatea regiunii Mării Negre, inclusiv a Republicii Moldova este discutată și analizată de marile puteri, iar România nu a decis unilateral elaborarea proiectului de lege care să asigure un instrument legal, prin care să intervină în Republica Moldova în cazul unei agresiuni militare din partea Rusiei.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult