LIVE // Parlamentul s-a reunit în ședință. Audierea rapoartelor de activitate ale Centrului Național Anticorupție și Consiliului Audiovizualului, pe ordinea de zi
Parlamentul se reunește în ședință plenară. Deputații urmează să examineze mai multe inițiative legislative și să audieze rapoartele de activitate prezentate de Centrul Național Anticorupție, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Audiovizualului, precum și Raportul anual de progres privind Programul național de recuperare a bunurilor infracționale pentru anii 2023 – 2027.
De asemenea, legislativul urmează să reexamineze proiectul de lege cu privire la Fondul de subvenționare în domeniul mass-media și modificările la Legea cu privire la veterani, urmare a demersurilor Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Printre inițiativele legislative care urmează a fi examinate în a doua lectură figurează proiectul de lege privind acțiunile climatice, un document care are drept scop sporirea clarității procedurilor de expropriere, un proiect care vizează domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător.
Totodată, deputații vor mai examina proiectul de lege cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.