O samă de cuvinte: Nimeni nu visează fără cratime
Într-o epocă în care articolele din presă, mai ales cele secăcioase, tehnic-politice, despre NATO și UE, de pildă, sunt tot mai mult scrie de platforme și programe de inteligență artificială (IA / AI), profesia și arta traducătorului autentic, uman-creativ, capătă dimensiuni de artizanat.
De aceea, eșecurile în traduceri sunt uneori pline de învățăminte. Așa este, de pildă, găselnița traducătorului lui «Ulysses» al lui Joyce, apărut recent la editura ieșeană Polirom, de a renunța total la cratime (liniuțe de despărțire, inexistente în engleză), în solilocviul personajului feminin Molly Bloom. Faptul că traducătorul scrie în română nu doar fără niciun semn de punctuație, dar și fără de liniuțe de despărțire, face lectura imposibilă. Nu asta își dorea Joyce.
Iată un fragment din solilocviul lui Molly Bloom („stream of consciousness”), care începe:
— yes I think he made them a bit firmer sucking them like that so long he made me thirsty titties he calls them I had to laugh yes this one anyhow stiff the nipple gets for the least thing Ill get him to keep that up… etc, etc
în româna traducerii de la Polirom e:
— da cred că lea făcut un pic mai tari sugândule așa atâta timp că mi sa făcut sete țâțici le zice el nam putut să nu râd da ăsteia cel puțin i se întărește sfârcu din orice o săl fac să o țină tot așa
Ideea este, de fapt: nimeni nu visează fără cratime!… Renunțând la liniuțele de despărțire, traducătorul o face pe Molly analfabetă (ceea ce ea nu era), dar nu își dă seama că până în vis vorbim și scriem ca în viața reală.
Aș vrea să fac din «Nimeni nu visează fără cratime» un concept pentru traducătorii viitorului.
Cum spunea George Steiner în După Babel, orice lectură a unui texte extras din trecut este un act de interpretare cu compozante multiple, unde relectura e determinată de evoluția limbii și a sensurilor cuvintelor. Determinate de o succesiune temporală, două enunțuri literare nu pot să fie perfect identice. Un exemplu grosier este expresia: Gay Paris (sau, cum spune Stephen în Ulysses: „gay paree”): oricât ne-am strădui, Gay Paris e greu de separat de modificarea sensului lui „gay”, iar pentru tinerele generații trimiterea la homosexualitate este întâia în ierarhia semantică, pe când nuanța de astăzi era cu totul absentă din Gay Paris în vremea lui Joyce.
«Te cuprind!»
Dar uneori poate să apară nevoia unei transpuneri culturale chiar în interiorul aceleiași limbi. Astfel, venind din Republica Moldova a ajuns în România o expresie care începe să prindă și care e deja folosită natural (deși sună teatral): — „Te cuprind!” (În loc să spui, ca în româna din „Vechiul Regat": „Te îmbrățișez”, sau: „Dispari, că m-am săturat de tine”).
— „Te cuprind” spun moldovenii când se despart de tine, iar o vreme m-am și eu gândit c-o fi un calc lingvistic de la englezescul „to hug”.
De fapt - nu este, doar că moldovenilor le place să "cuprindă". Și uite așa mă sur-prind plăcându-mi molcuț de-o cuprinzenie lingvistică: îmi amintesc deodată de unul din poeții mei ieșeni preferați, Vasile Pogor (tatăl) care își începea un poem filosofic cu:
„Pe Cardan și pe Spinoza
Îi auz bodogănind…”
„Îi auz bodogănind…” După această digresiune poetic-arhaică, vă cuprind fără limită sau stavilă oricare.
AUTOR: Dan Alexe
