Economic

Identificarea de noi investiții pentru transportarea gazelor în Republica Moldova prin coridorul vertical, discutată la Bruxelles

Necesitatea identificării de noi investiții, ce ar crește potențialul de transportare a gazelor prin coridorul vertical, care deja a ajutat Republica Moldova să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și a redus dependența de Concernul rus Gazprom, a fost discutată de către ministrul Energiei, Victor Parlicov, la reuniunea informală a miniștrilor Energiei din Uniunea Europeană, care se desfășoară la Bruxelles.

Victor Parlicov a subliniat importanța conectării Republicii Moldova la sistemul și la piața energetică ale Uniunii Europene. De asemenea, ministrul a îndemnat participanții la reuniune să depună eforturi pentru realizarea obiectivelor climatice pe termen lung, care presupun că Republica Moldova va deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, având o economie cu emisii nete zero de gaze cu efect de seră.

Evenimentul a reunit miniștrii din cele 27 de state membre. La discuții au participat și reprezentanții ministerelor din statele partenere ale blocului comunitar, precum și personalități din sectorul politic și academic internațional.

Citește mai mult