Economic

Directoarea AIPA: Primul apel de subvenționare a kilogramului de lapte de vacă a dat roade. Anul trecut a crescut producția în fermele autohtone

Primul apel de subvenționare a kilogramului de lapte de vacă a dat roade, astfel anul trecut a crescut producția în fermele autohtone, a declarat la Moldova 1 directoarea adjunctă a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc.

„Principiul de bază al AIPA este ca animalile să fie asigurate, laptele să fie facturat și livrat către procesator în bază de document. Acum suntem în apelul de recepționare, ieri a fost ultima zi de depunere a dosarilor și s-a echivalat, practic, același număr de fermieri care au depus dosarele și în apelul întâi. Astfel că putem spune cu toate certitudinea că acel lapte produs pe percusul anului 2023 a depășit cifra de 44 de mii de tone pe care noi l-am estimat că o să-l avem”, a declarat Diana Coșalîc.

Potrivit datelor AIPA, de la începutul luni marie, au fost recepționate 185 de cereri de acordare a plăților directe per kilogram de lapte de vacă dintre care 105 au fost deja autorizate spre plată, iar restul urmează a fost examinate. Valoarea subvenției solicitate constituie 69 de milioane de lei.

Amintim că, la începutul lunii martie, a fost lansat cel de-al doilea apel pentru depunerea cererilor privind plățile directe în sectorul zootehnic. Astfel, producătorii de lactate au avut posibilitatea să acceseze plăți directe în valoare de 3 lei per kilogramul de lapte, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.

Precizăm că fermele autohtone produc doar ceva mai mult de 5% din consumul de lapte în Republica Moldova – adică puțin peste 30 de mii de tone dintr-un necesar de peste 500 de mii. În prezent, aproximativ 14 mii de vaci mulgătoare sunt îngrijite la ferme, iar 50 de mii în gospodării private. Republica Moldova importă cantități impunătoare de lapte din Polonia, România și Ucraina.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult