Permisele de conducere din Republica Moldova vor fi recunoscute în Spania
Permisele de conducere din Republica Moldova vor fi recunoscute în Spania. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, semnarea Acordului va simplifica procesul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere auto, eliminând obstacolele administrative și oferind beneficii semnificative pentru șoferii din Republica Moldova și Spania.
„Este un pas important pentru a face călătoriile mai ușoare și mai convenabile pentru toți conducătorii auto. Acest acord prevede că atunci când suntem într-o deplasare, călătorim, în regatul Spaniei nu va fi necesar să avem probleme pentru a schimba permisul sau impedimente la controlul actelor. Iar pentru cei care au decis să activeze în Spania, vor avea posibilitatea ca permisele de conducere eliberate în Republica Moldova să fie transpuse într-o metodă nebirocratică”, a precizat Adrian Efros.
Ministrul Afacerilor Interne al Regatului Spaniei, Fernando Grande Marlaska, a declarat că cele două țări au o cooperare bună în domeniul securității, iar recunoașterea permiselor de conducere este un pas important în acest proces.
„Nu putem să punem la dubii faptul că securitatea rutieră este una dintre provocările cele mai importante pe care o au ministerile de afaceri interne ale țărilor noastre. La fel am împărtășit opinii și idei despre securitatea dintre țările noastre. Cum ar fi să luptăm împotriva crimei organizate, să luptăm contra traficului de ființe umane, de droguri. În prezentm se fac noi punți pentru teme de securitate între statele noastre”, a subliniat Fernando Grande Marlaska.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, în Spania sunt peste 18 mii de moldoveni. Amintim că, la ședința de Guvern de miercuri Adrian Efros a anunțat că peste 13 mii de cetățeni moldoveni din Israel vor beneficia de facilități în obținerea permiselor de conducere, datorită unui Acord în acest sens semnat la Tel-Aviv. Astfel, vor fi recunoscute reciproc permisele de conducere emise de autoritățile ambelor țări. În prezent, Republica Moldova mai are semnate acorduri similare cu Italia, Lituania și Turcia. De asemenea, în proces de discuție sunt cele cu Azerbaidjan și Franța.