Comisia Națională pentru Integrare Europeană, convocată la Președinție
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă miercuri dimineață ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, anunță instituția prezidențială.

Membrii comisiei vor face totalurile progresului obținut, în 2022, în realizarea Planului de acțiuni pentru îndeplinirea condițiilor înaintate Republicii Moldova, în contextul acordării statutului de țară candidată la Uniunea Europeană.
De asemenea, vor fi discutate prioritățile de integrare europeană pentru acest an.