Dispariția fetei din Orhei //Poliția a confirmat că fata dispărută a fost găsită moartă. Noi detalii în cazul Anei-Maria
UPDATE 18:05 Poliția a publicat bilanțul căutărilor fetei însărcinate din raionul Orhei, care a dispărut acum o săptămână. Din păcate, aceasta a fost găsită fără suflare.
„Dragi colegi, stimați cetățeni, a fost o provocare enormă pentru noi toți să găsim această fată, dispărută în circumstanțe dubioase la Orhei. Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul ca împreună să putem acționa așa ca legea să poată fi aplicată corect”, se arată în mesajul poliției.
Totodată, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul neînsuflețit a fost găsit cu greu, lângă un pârâu. Era aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. Cadavrul tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, în apropiere de localitatea de unde este originar principalul suspect, Chițcanii Vechi.
Medicii legiști și criminaliștii fac investigații la fața locului. Poliția nu poate da o cauză preliminară a morții, urmând să comunice mai multe detalii, în urma expertizei.
Șeful Poliției Naționale a mai spus că au decis să intensifice căutările la Chițcanii Vechi după ce o echipă de experți a analizat camerele de supraveghere de la casa suspectului. Sute de polițiști, voluntari și localnici au căutat fata timp de opt zile.
UPDATE 13:45 Polițiștii au anunțat că a fost găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare fetei de 19 ani dispărută la Orhei. Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară.
UPDATE: Polițiștii au identificat un posibil martor în cazul dispariției fetei de la Orhei. Este vorba despre o tânără care se afla în mașina suspectului, pe bancheta din față, înaintea reținerii bărbatului. Imaginea cu mașina în care se afla tânăra a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău. Tânăra este audiată de polițiști.
Amintim că polițiștii au anunțat mobilizare masivă pentru căutarea fetei dispărute acum o săptămână, după ce a urcat într-o mașină de ocazie.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, au apărut anumite indicii în baza cărora cercetările au fost extinse și în raionul Telenești.
Poliția a plasat pe rețelele de socializare mesaje în care îndeamnă oamenii să se implice activ în căutarea fetei.
Vineri seara, oamenii legii au anunțat că au găsit mai multe lucruri pentru femei la domiciliul șoferului, unde au efectuat percheziții, dar și în automobilul acestuia. Totodată, Poliția face apel către cetățeni, în special către femei, să anunțe de urgență dacă au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu acest bărbat.
Inspectoratul General de Poliție a publicat imagini cu bărbatul suspect. Oamenii legii menționează că bărbatul s-a schimbat fizic foarte mult și a condus mașini de mai multe mărci și modele.
„S-ar fi putut să-l cunoașteți în una dintre aceste perioade. Poza marcată cu o săgeată este cea mai recentă a acestuia, iar mașina marcată este cea condusă în ultima perioadă, inclusiv cea în care a urcat fata”, se arată în comunicatul IGP.
Precizăm că suspectul a fost plasat în Penitenciarul 13 pentru o perioadă de 30 de zile, în urma unei decizii emise de magistrații Judecătoriei Orhei. Acesta nu cooperează cu ancheta.
Amintim că Ana-Maria, în vârstă de 19 ani, a fost văzută ultima dată pe 12 aprilie. Tânăra însărcinată a dispărut după ce a urcat într-un automobil.
Persoanele care dețin orice fel de informații despre tânăra dispărută sunt rugate să sune la 112 sau la numărul 078325001.