Externe

Mircea Geoană: Republica Moldova trebuie să folosească instrumentele de inteligență artificială pentru a contracara propaganda, dezinformarea și știrile false

Republica Moldova trebuie să folosească instrumentele de inteligență artificială pentru a contracara propaganda, dezinformarea și știrile false, provocări lansate de la Moscova. Declarația a fost făcută de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un mesaj video la Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, de la Chișinău. Totodată, oficialul a precizat că NATO lucrează pentru stabilirea unor politici clare de utilizare a noilor tehnologii cu respectarea eticii și corectitudinii.

„În cazul Republicii Moldova, dar și al tuturor democrațiilor, dezinformarea este folosită agresiv de țări precum Rusia sau China. Trebuie să lucrăm mai bine împreună. NATO și Uniunea Europeană sunt parteneri comuni ai țării noastre. Suntem dornici să luptăm cu dezinformarea agresivă, cu știrile false promovate de cei care sunt nemulțumiți de vectorul european al Republicii Moldova sau de integrarea euroatlantică a Ucrainei, Georgiei și Balcanilor de Vest”, a declarat Mircea Geoană.

Precizăm că, în perioada 18-19 aprilie, la Chișinău a avut loc Conferința internațională „Inteligența Artificială & Big Data”, care și-a propus să contribuie la intensificarea cooperării transfrontaliere pe dimensiunea de inovare și dezvoltare, oferind participanților o platformă eficientă pentru transfer de expertiză, schimb de idei și conexiuni valoroase. Evenimentul a reunit experți, lideri de afaceri, reprezentanți ai sectorului educațional și autorități publice din Statele Unite, Germania, Singapore, Romania, Estonia, Letonia și Polonia. Pe parcursul celor două zile, la panelurile de discuții au fost abordate aspecte, precum utilizarea inovațiilor și tehnologiilor în domeniul sănătății și utilizarea Inteligenței Artificiale în sectorul agricol.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult