Formațiuni politice afiliate lui Șor au creat la Moscova blocul „Victorie”. Andrei Spînu: „O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară”
Mai mulți politicieni din Republica Moldova, membri ai formațiunilor afiliate grupului Șor, sunt acuzați de „trădare de patrie” de către vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, vicepreședintele PAS. Se întâmplă după ce duminică, la Moscova, fruntași ai partidelor „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, „Victorie” și ai fostului partid „Șor” au anunțat crearea Blocului politic „Victoria”.
„O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară la Moscova. Cred că putem spune clar, la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda. S-au creat la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc. Totuși, nu toți sunt acolo pe scenă. O parte se ascund încă la Chișinău, în spatele la tot felul de partide. În următorii ani trebuie să scăpăm de ei”, a scris Andrei Spînu pe pagina sa de Telegram.
„Este rușinos să te afli la Moscova, în timp ce o lume întreagă condamnă Kremlinul pentru războiul barbar dus în Ucraina. Moldova își continuă ferm drumul de aderare la UE, unde este pace, bunăstare și justiție corectă”, a declarat pentru Radio Moldova, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas.
Fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară” a anunțat că blocul a fost lansat anume la Moscova pentru că acolo este locul unde opoziția politică moldoveană se poate liber exprima, fără a fi împiedicată de guvernarea de la Chișinău. Potrivit lui, noul bloc va promova o politică anti-europeană și de apropiere de „partenerii tradiționali” și anume Rusia, CSI și Uniunea Economică Euro-Asiatică, dominată de Kremlin. Politicianul fugar, care se ascunde de justiția moldoveană, a mai anunțat că el va conduce Comitetul Executiv al Blocului. Secretara Comitetului Executiv va fi deputata independentă Marina Tauber, lipsită de imunitate parlamentară și cercetată penal pentru amestec în înfăptuirea justiției. În calitate de secretară executivă al Consiliului Politic Național al Blocului a fost desemnată guvernatoarea autonomiei găgăuze Evghenia Guțul, cercetată penal în dosarul finanțării ilegale a grupului Șor. La evenimentul de lansare a Blocului au mai participat președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, liderul partidului „Șansă”, Alexei Lungu, președinta Partidului „Renaștere” Natalia Parasca și deputatul neafiliat Vasile Bolea.
Jurnalistul de la Comrat, Mihail Sirkeli, spune că lansarea acestui Bloc politic este continuarea acțiunilor Kremlinului de destabilizare a Republicii Moldova.
„Asta se încadrează perfect în ceea ce noi deja cunoaștem. Asta e încercarea de a destabiliza Republica Moldova și utilizând pentru asta UTA Găgăuzia. Ei au ca scop destabilizarea Republicii Moldova. Ei provoacă autoritățile Republicii Moldova pentru acțiuni de forță. Măresc mizele ca ei după întoarcere să fie cumva arestați sau persecutați. În loc să se gândească cum să integreze UTA Găgăuzia în viitorul nostru european, viitorul comun al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, ei dezbină societatea, ei dezbină comunitatea. Ei utilizează Găgăuzia împotriva independenței și parcursului european al Republicii Moldova”, a comentat jurnalistul Mihail Sirkeli.
Iar fostul vicepremier pentru reintegrare Vlad Kulminski se arată convins că noua entitate politică nu va avea sorți de izbândă.
„La Moscova s-au adunat oameni și partide care sunt pregătite să recurgă la destabilizarea situației și componența acestui bloc este foarte interesantă. Noi putem să vedem acolo oameni și partide care vor promova lumea rusă în Republica Moldova, care ar fi gata să tragă Republica Moldova în spațiul de război”, a punctat fostul vicepremier pentru reintegrare al Republicii Moldova”.
Acuzații, sancțiuni și condamnare pentru Șor
Amintim că, în ultimii doi ani, au existat mai multe acuzații la adresa lui Ilan Șor și a partidului său că ar fi fost finanțați ilegal din Rusia, cu scopul de a perturba procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și a o readuce în sfera de influență a Kremlinului.
În octombrie 2022, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat sancțiuni, în baza așa-numitei Legi Magnitsky, împotriva mai multor persoane și entități, inclusiv a lui Ilan Șor și a fostului partid, pentru interferență în alegeri în favoarea Federației Ruse. Ulterior, și alte state au impus sancțiuni pe numele acestora.
În iunie 2023, la sesizarea Guvernului, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul „Șor”, iar parlamentul a introdus restricții electorale pentru unii reprezentanți ai acestuia. Ilan Șor a creat însă, sau a preluat câteva formațiuni politice care au participat la alegerile locale din toamna anului trecut. Candidații uneia dintre acestea - Partidul „Șansă” - au fost excluși din cursa electorală în ultima zi de campanie, formațiunea fiind acuzată de coruperea alegătorilor cu bani proveniți din Rusia.
În paralel, reprezentanții structurilor de forță au efectuat sute de descinderi și percheziții la membrii și sediile fostului Partid „Șor”, dar și la cele afiliate lui Ilan Șor, ridicând sume importante de bani de proveniență necunoscută. De asemenea, doi deputați care au aderat la Partidul „Renaștere”, considerat a fi afiliat lui Ilan Șor, au fost reținuți în toamna anului trecut și sunt cercetați într-un dosar de corupere politică.
Amintim că Ilan Șor, care a plecat din Republica Moldova în iunie 2019, odată cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, s-ar fi stabilit recent la Moscova, după ce a stat câțiva ani în Israel. Condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare de proporții din 2014, Ilan Șor se pronunță împotriva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar Partidul „Renaștere” a inițiat anul trecut o campanie de colectare de semnături în favoarea aderării la Uniunea Euroasiatică, dirijată de Moscova.