Social

Evocări// Ștefan Petrache - o legendă a muzicii

Ștefan Petrache – un nume cât o epocă. Un cântăreț fără egal și o fire absolut unică. Un rebel al timpurilor sale. Așa îl descriu toți cei care l-au cunoscut. Am avut norocul să-l întâlnesc în nenumărate rânduri, ba chiar să realizez și un interviu în care l-am descoperit în toată amploarea.

Pe timpurile sovietice de patru ori dat afară din rândurile comsomolului și tot de atâtea ori primit înapoi, fiindcă altfel nu putea fi trimis să reprezinte republica la diverse concursuri în afara țării.

Ștefan Petrache rămânea mereu pe pozițiile sale. Știa de pe atunci cine este și ce țară de fapt reprezintă, nu se putea împăca cu nelegiuirile puterii, când taică său a fost trimis la minele din Dombas doar pentru că i-ai găsit în buzunare 200 de grame de soia și acolo s-a și prăpădit. Pentru sărăcia și necazurile mamei sale și a puținelor rude cărei mai rămăsese la baștină. Toate aceste stări și-au pus amprenta și pe creația sa. Cântecele lui Ștefan Petrache sună a revoltă, a neîmpăcare, a luptă.

Avea viziunile lui aparte despre felul de a fi al unui artist, despre oameni și viață.

Cu siguranță numele lui Ștefan Petrache nu va fi uitat niciodată. El a rămas înveșnicit în cântecele lui, în vocea-i de unicat.

AUTOR: Veta Ghimpu-Munteanu

Citește mai mult