Economic

Victor Parlicov: Problema facturilor mari nu este prețul la gaze, ci eficiența energetică joasă a clădirilor

La momentul de față, clădirile noastre consumă de două ori mai multă energie pe metru pătrat pentru încălzire comparativ cu media europeană. Noi irosim jumătate de energie și plătim facturi duble nu din cauza tarifului, ci deoarece facem risipă de energie. Declarațiile au fost făcute de către ministrul Energiei Victor Parlicov în cadrul unei emisiuni la RLive.

Parlicov a menționat că doar 15 la sută dintre gospodăriile din Republica Moldova se încălzesc direct cu gaz, iar 40 la sută depind indirect de gaz prin încălzire centralizată.

„Peste 60 la sută se încălzesc cu lemne. Întrebați-mă, care este relevanța despre prețul la gaz pentru 60 și ceva de procente de gospodării? Esența acestui exercițiu prin care Federația Rusă încearcă să ne impună ca noi să vorbim în permanență despre prețul la gaz este pentru că ei vor ca noi să credem că cel mai important lucru este prețul la gaz”, a spus ministrul.

Potrivit lui, dacă lumea va crede că cel mai important este prețul la gaz, atunci puterea de negociere a lui Putin va fi mai mare. „Ilan Șor și o bună parte din alți politicieni, o bună parte din experți, vrând sau nevrând, cu știință sau fără joacă un rol în piesa care a fost scrisă la Kremlin și care vrea să discrediteze ideea că piața liberă e mai bună decât Gazprom și că parcursul european este favorabil cetățenilor”, a declarat Parlicov.

Referindu-se la activitatea concernului Gazprom în Republica Moldova, ministrul a menționat că acesta nu a făcut business în țara noastră, ci a executat o sarcină politică a Kremlinului de a crea o iluzie de independență în regiunea transnistreană prin livrarea gratuită a gazelor.

„Federația Rusă nu a avut niciodată intenția să dezvolte Republica Moldova. Federația Rusă nu a avut intenția să investească aici, să creeze locuri de muncă etc. Federația Rusă a avut o agendă de a menține Republica Moldova în sfera sa de influență prin gestionarea regiunii transnistrene și valorificarea rolului lor în calitate de mediator. Noi 30 de ani am fost dependenți energetic de Federația Rusă, care a folosit gazele și energia electrică drept instrumente de constrângere”, a declarat Victor Parlicov.

El a mai spus că, în pofida acestui fapt, Republica Moldova a reușit nu doar să scape de dependența față de Gazprom, dare și să se asigure cu gaze mai ieftine.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult