O biserică din România a fost mistuită de flăcări în noaptea Învierii
O biserică de lemn din satul Ghioncani, județul Alba, a fost distrusă complet în urma unui incendiu cauzat, cel mai probabil, de o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată. Nu au fost înregistrate victime. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru distrugere din culpă, transmite News.ro.
„În cursul dimineții am fost informați printr-un apel prin SNUAU 112 de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, despre faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Acolo a ajuns un echipaj de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului, în cooperare cu un echipaj din cadrul IPJ Alba.
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată. Nu au fost înregistrate victime, însă a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. Cauzele și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilte.