Internațional

La Repubblica: „Liniile roșii” ale NATO pentru intrarea în războiul din Ucraina

Țările NATO ar putea, teoretic, să trimită trupe în Ucraina în două cazuri, potrivit publicației italiene La Repubblica. Deși nu există o comunicare oficială în acest sens, potrivit unor surse, țările Alianței Nord-Atlantice au stabilit cel puțin două „linii roșii”. În cazul în care Rusia le va depăși, NATO ar putea interveni militar.

Prima „linie roșie” va fi considerată depășită dacă Rusia străpunge linia defensivă a Ucrainei în nord-vest și va implica Belarus în război, mai notează sursa citată. Forțele armate ale Ucrainei, potrivit materialului, nu pot controla pe deplin frontiera ucraineano-belarusă, ceea ce creează condiții pentru pătrunderea forțelor armate ruse prin coridorul dintre Ucraina și Belarus.

După cum sugerează ziarul, „atunci Minskul va fi direct implicat în disputa militară”, iar „trupele și arsenalul său vor fi cruciale pentru Moscova”. Iar această circumstanță poate intensifica acțiunile NATO în favoarea Ucrainei, indică articolul.

A doua „linie roșie” se referă la o posibilă provocare militară din partea Federației Ruse împotriva țărilor baltice, Poloniei sau un atac asupra Republicii Moldovei. Aceasta ar putea include o lovitură militară pentru a testa reacția Occidentului, mai degrabă decât o invazie deplină a acestor țări, mai scrie La Republica.

În același timp, publicația subliniază că NATO nu are în prezent planuri operaționale care să prevadă trimiterea de trupe în zona de luptă. Totuși, potrivit sursei citate, NATO a stabilit „linii roșii” pentru prima dată de la începutul războiului pe scară largă din Ucraina.

De la începutul războiului pe scară largă, țările NATO au sprijinit Ucraina, inclusiv prin trimiterea de ajutor militar Kievului. În același timp, politicienii statelor membre ale alianței au declarat în repetate rânduri că este necesar să se evite o ciocnire directă între trupele NATO și armata rusă. În special, ministrul britanic de externe, David Cameron, a declarat că o astfel de ciocnire ar duce la o „escaladare periculoasă”.

În februarie, președintele francez Emmanuel Macron a recunoscut că forțele terestre occidentale ar putea fi implicate în Ucraina. Cu toate acestea, mulți membri ai alianței, inclusiv Germania, au respins imediat ideea. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a exclus, de asemenea, posibilitatea de a trimite unități de luptă ale alianței în Ucraina.

Precizăm că relațiile dintre Rusia și Occident sunt cele mai ostile din ultimele decenii, după începerea conflictului militar al Rusiei în Ucraina în 2022.

Iar, în prezent, peste 90 de mii de militari participă la cel mai impunător exercițiu militar organizat de NATO, care simulează o apărare în caz de posibile agresiuni împotriva uneia dintre țările membre, Steadfast Defender 2024. Potrivit agenției de știri dpa, scenariul manevrelor Steadfast Defender este un atac rusesc pe teritoriul aliaților, care declanșează articolul 5 din Tratatul NATO de apărare colectivă.

Recent, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că exercițiile militare NATO sunt dovada faptului că Alianța se pregătește pentru un potențial conflict cu Rusia. „Trebuie să recunoaștem că NATO se pregătește serios pentru un potențial conflict cu noi”*, a spus ea.

Precizăm că ultima dată exerciții similare ca amploare s-au desfășurat în timpul Războiului Rece din 1988, dar și în 2018, când cea mai mare parte a instruirii a avut loc în Norvegia.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult