Economic

Germania a transferat în contul Ministerului Finanțelor banii promiși la conferința de sprijin pentru Republica Moldova

Germania a transferat în contul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova 40 de milioane de euro. Banii sunt acordați sub formă de grant pentru sprijinul bugetar al țării, cu ajutorul cărora vor fi susținute programele de stat în compensarea creșterii costurilor energiei pentru grupurile vulnerabile.

DW
Sursa: DW

„Mijloacele financiare vor sprijini Republica Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. Astfel, populația Republicii Moldova va beneficia de compensații în factura la energie în perioada sezonului rece noiembrie 2022 - martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile a fost semnat între Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW și Republica Moldova, pe data de 18 noiembrie curent.

De menționat că cele 40 de milioane de euro au fost promise de către Guvernul Federal la cea de-a 2-a întâlnire a conferinței de sprijin pentru Republica Moldova din iulie anul curent la București.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult