Premierul Dorin Recean merge la București. Va participa la o conferință privind atragerea investițiilor
Premierul Dorin Recean va efectua pe 9 mai la o vizită la București, acolo unde va participa la cea de-a zecea ediție a Conferinței de Investiții din Europa Centrală și de Est. Evenimentul se concentrează pe evoluția și dezvoltarea piețelor de capital în ultimii zece ani și perspectivele de viitor, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
„Premierul va participa la acest eveniment și va promova Republica Moldova ca destinație de investiții în scopul atragerii unor resurse suplimentare în economia națională. Menționăm că România este unul din principalii parteneri economici ai Republicii Moldova. Vor participa investitori din domeniul bancar din industria investițiilor”.
Premierul va reveni în seara zilei de mâine, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Europei.
România este de 10 ani principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar relațiile politice dintre cele două state s-au intensificat în ultimii ani. În 2023, schimburile comerciale dintre R. Moldova și România au depășit 3,5 miliarde de dolari.
Țara vecină a ajutat Republica Moldova și în timpul pandemiei de Covid-19, dar și să facă față consecințelor războiului provocat de Rusia în Ucraina. Bucureștiul este și un susținător constant al procesului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
România a ajutat țara noastră și în contextul crizei energetice din toamna anului 2022.