Guvernul dezminte informațiile potrivit cărora opt posturi TV și radio ar putea rămâne fără licență
Guvernul Republicii Moldova dezminte informația potrivit căreia opt surse media, între care postul public de televiziune din Găgăuzia – GRT – ar risca să rămână fără licență de emisie. Consilierul premierului țării, Daniel Vodă, califică informația, publicată pe 7 mai pe rețelele de socializare, drept un „fals” și o „dezinformare”. El confirmă, însă, că Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a solicitat Procuraturii Anticorupție (PA), pe 26 aprilie, curent, informații privind beneficiarii efectivi ai opt trusturi media din țară.
Ce s-a întâmplat
Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională – instituție care a decis sfârșitul lunii martie 2024 sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei SRL „Media Content Distribution”, fondatoarea postului TV Canal 5 și a postului de radio Maestro FM – s-a reunit în ședință pe 26 aprilie. Membrii Consiliului au decis să solicite informații suplimentare pentru demararea unor investigații financiare în privința activității a opt instituții media, inclusiv de la Procuratura Anticorupție (PA). Este vorba despre postul public de televiziune și radio din UTA Găgăuzia, GRT; REN TV; Cinema 1; Exclusiv Media; N4; TV9; Retro FM și SRL „Real Radio”, care deține posturile Mega TV și Familia. Pe 7 mai, pe mai multe rețele de socializare a fost distribuită o parte a procesului-verbal cu mențiunea că cele opt surse media riscă să rămână fără licență de emisie.
Reacția Guvernului: „Fals!”
Pe 8 mai, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins informațiile răspândite în spațiul public, calificându-le drept un „fals” și „dezinformare”.
„Ieri (nr. red: pe 7 mai) pe canalele anonime de dezinformare de pe Telegram au fost rostogolită o minciună precum că urmează a fi sistată activitatea mai multor surse media din țara noastră. Această informație este eronată. A fost distribuită o secvență dintr-un proces verbal publicat de Agenția de Investiții, care conținea un tabel cu o listă de posturi, dar nu se explica contextul sau unde a apărut acest document. (…) Explicăm, pe 26 aprilie a fost o continuare a ședinței din decembrie anul trecut în care au fost examinați proprietarii efectivi ai investițiilor în domeniul media. Cu alte cuvinte, toate instituțiile media care activează în țara noastră au prezentat Comisiei informații despre beneficiarii efectivi, după care Comisia a examinat pas cu pas informația prezentată și lucrul acesta s-a regăsit în procesul verbal publicat integral pe site”, a explicat Daniel Vodă într-o conferință pe 8 mai.
Consilierul premierului Dorin Recean susține că Comisia a solicitat mai multe informații, în contextul în care cele prezentate de instituțiile media vizate în decizie nu ar fi prezentat informații complete sau au „fost întrebări legate de datele prezentate”. Daniel Vodă a confirmat că în cazul unor instituții media a fost dispusă și interpelarea Procuraturii Anticorupție. Instituția urmează să informeze autoritățile statului dacă beneficiarii efectivi ai trusturilor media figurează în investigații.
„Reiterez că celor opt instituții media nu le-a fost sistată emisia, cum era sugerat de canalele de dezinformare, ci doar li s-a solicitat suplimentar prezentarea unor acte pentru a evalua suplimentar acest dosar. Evaluare prin care au trecut și alte instituții media, lucru care s-a soldat cu autorizarea acestor companii. (…) Scopul Consiliului este de a asigura securitatea națională din perspectiva investițiilor pe piața media și de a ne asigura că aceste investiții nu sunt efectuate de persoane sau grupuri criminal-organizate. Atenție: nici pentru o clipă acest consiliu nu examinează politica editorială sau conținutul nemijlocit plasat. Nu vorbim despre elementul de libertate de exprimare, dar despre beneficiarii efectivi, ca statul să se asigure că proprietarii acestor trusturi media sunt transparent cunoscuți și nu sunt afiliați unor grupuri criminal-organizate”, a mai declarat Daniel Vodă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a reiterat îndemnul către cetățeni de a se informa doar din surse oficiale.
ACTUALIZARE: Fondatorul postului de televiziune N4, SRL „SELECTCANAL-TV”, anunță într-un comunicat de presă emis pe 8 mai că membrii Consiliului ar fi invocat, în ședința din 26 aprilie, că în privința postului TV ar exista „suspiciuni de conexiune cu gruparea Plahotniuc-Șor”. De asemenea, potrivit sursei citate, fondatorul general al N4 este suspectat că ar fi fost implicat într-un dosar de spălare de bani. SRL „SELECTCANAL-TV” neagă acuzațiile, despre care spune că a aflat „recent”.
„Postul TV N4, în activitatea sa nu a fost niciodată afiliat politic nici cu Plahotniuc-Șor, nici cu orice alt partid. Noi nu primim bani de la partide politice în afara publicității reglementate de legislația electorală. Niciunul dintre fondatorii SELECTCANAL-TV SRL nu a fost vreodată implicat în cazuri de spălare de bani sau alte activități ilegale. (…) N4 este un canal media transparent și independent și va coopera pe deplin cu ancheta”, anunță compania media în comunicatul emis.
Reamintim, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis la sfârșitul lunii decembrie 2023 verificarea beneficiarilor efectivi ai companiilor care activează în domeniul emisiilor de televiziune/serviciile audiovizuale. Guvernul anunța atunci că beneficiarii instituțiilor media urmează să fie verificați în ceea ce privește implicarea acestora în activități de spălare a banilor, infracțiuni grave sau deosebit de grave, acțiuni de corupție sau activități care afectează securitatea statului sau ordinea publică.
Tot atunci, Guvernul a confirmat că șase companii din domeniul media – SRL „Telesistem TV”, SRL „Media Resurse”, SRL „Archidoc Group”, SRL „Media Pro Group”, SRL „General Media Group Corp” și SRL „Telestar Media” – rămân temporar fără acte permisive, după ce ar fi „abateri grave” de la prevederile legale și după ce ar fi „ignorat restricțiile în realizarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului”.
Licența a fost suspendată pe perioada de timp „necesară colectării și examinării de către Consiliu a informațiilor privind neconcordanțele în privința beneficiarilor efectivi și indicii ale potențialelor încălcări”.
General Media Group Corp, afiliat fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, a respins la acea vreme declarațiile, calificându-le drept „un nou abuz împotriva libertății exprimării”.