Social

Alexei Buzu: Peste 500 de asistenți personali au fost reangajați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Peste 500 de asistenți personali au fost reangajați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după ce au fost demiși de Primăria Chișinău. Potrivit ministrului Alexei Buzu, aceasta este prima etapă a unui proces mai amplu. În cea de-a doua fază, cei care au rămas fără o parte din salariu, precum și restul asistenților, îl vor primi până la sfârșitul lunii mai.

„Acum ne preocupăm să încadrăm în serviciu, să angajăm toți asistenții personali care au fost demiși, respectiv la sfârșitul lunii toți vor primi salariul pentru luna mai. La nivel de minister există o multidisciplinară, profesioniști examinează fiecare caz în parte, persoana este admisă în serviciu doar după aceea este semnat contractul de muncă. În luna aprilie vorbeam de 780 de asistenți personali demiși, alți 600 care s-au pomenit cu salariile reduse 30 la sută fie 50 la sută și aceștia vor fi angajați în etapa următoare”, a declarat Alexei Buzu.

Precizăm că Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare și al donatorilor, a oferit, în martie, celor aproximativ 1200 de asistenți personali câte 5000 de lei, sumă care echivalează cu salariul minim. În aprilie, aceștia au beneficiat de un ajutor bănesc, în funcție de proporția în care le-a fost diminuată norma de muncă sau dacă au fost încetate raporturile de muncă. Amintim că, sute de asistenți personali din Chișinău au fost concediați, iar celor care au rămas li s-au tăiat lefurile în jumătate după ce Primăria a anunțat că nu mai are bani ca să îi plătească. Municipalitatea a acuzat Guvernul că nu a inclus Chișinăul în reforma „Restart”, prin care, de la 1 ianuarie 2024, serviciul „Asistență personală” este finanțat de la bugetul de stat. Autoritățile centrale au invocat, la rândul lor, că municipiul Chișinău are suficiente venituri pentru a putea plăti salariile asistenților personali.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult