Jānis Mažeiks îndeamnă moldovenii să participe la referendumul privind aderarea la UE, de Ziua Europei: „Vă încurajăm să vă faceți auzite vocile”
Șeful Diplomației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, îndeamnă moldovenii să participe la referendumul privind aderarea la UE – inițiat de președinta Maia Sandu la sfârșitul anului trecut – pentru a-și face „vocea auzită”. Mesajul a fost transmis pe 9 mai – zi în care Republica Moldova sărbătorește, alături de țările membre ale UE, Ziua Europei.
„Cu toții ne dorim o viață liberă în care ne sunt respectate drepturile și demnitatea. Vrem să trăim într-o societate democratică, cu șanse egale în educație și dezvoltare personală. Toate acestea sunt valori de bază ale Uniunii Europene. Anul acesta are o semnificație specială pentru Republica Moldova, deoarece veți avea prilejul de a vă exprima opinia în cadrul referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Vă încurajăm să participați și să vă faceți auzite vocile, căci împreună construim calea spre un viitor mai luminos și mai european pentru Moldova. Ziua Europei este despre și pentru oameni!”, Despre ceea ce ne unește ca să putem trăi o viață cu sens. Uniunea Europeană este un proiect al păcii”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
Amintim că referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta Maia Sandu, la sfârșitul anului 2023. Plebiscitul ar urma să se desfășoare în ziua alegerilor prezidențiale, la care și-a exprimat oficial intenția de a participa și actuala șefă a statului, Maia Sandu. Scopul referendumului și al modificării Constituției, declarat de autorități, este declararea aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.
Pe 16 aprilie, Curtea Constituțională a dat undă verde pentru organizarea referendumului. Scrutinul ar putea avea loc în toamna acestui an, pe data de 20 octombrie. Întrebarea la care vor răspunde moldovenii este: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. La fel, Constituția urmează să fie completată cu un nou titlu: „Integrarea în Uniunea Europeană”.
Anterior, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat că rezultatele referendumului privind aderarea la UE vor avea putere legislativă supremă și nu vor trece printr-un vot suplimentar în Parlament.
„2024 urmează să fie un an istoric”, declara speakerul Igor Grosu după decizia Curții Constituționale.