Revista presei internaționale: Omenirea a trecut cu vederea renașterea nazismului, afirmă Zelenski; De ce parada din acest an are o semnificație deosebită pentru Vladimir Putin?
Presa internațională semnalează că Ucraina devine vulnerabilă nu doar pe câmpul de luptă, ci și în fața atacurilor aeriene rusești asupra infrastructurii energetice a țării. Mai multe publicații remarcă eforturile de ultimă oră ale europenilor de a folosi profiturile provenite din activele rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei. O atenție sporită e acordată și turneului european al președintelui chinez, care se încheie azi la Budapesta, dar și modului în care Moscova și Kievul comemorează 79 de ani de la sfâșitul celui de al doilea război mondial. Pe primele pagini ale ziarelor străine apar între timp și noutăți alarmante privind răspândirea tusei convulsive pe continentul european. Detalii are Lidia Petrenco.
Presa de la Kiev descrie consecințele masivelor atacuri aeriene declanșate de forțele ruse în noaptea de miercuri, când peste 50 de rachete de croazieră și drone explozive au distrus o bună parte a rețelelor electrice ale Ucrainei. Președintele Consiliului de administrație al companiei Ukrenergo Vladimir Kudrytsky, a anuțat, citat de Unian, că în uma atacurilor din 8 mai, capacitatea Ucrainei de a genera electricitate s-a redus semnificativ. În plus, importurile de energie electrică din Europa nu vor acoperi complet deficitul apărut. Associated Press îl citează pe președintele Volodimir Zelenski care a remarcat că atacul „masiv” a avut loc în ziua în care țara sărbătorea înfrângerea nazismului în al Doilea Război Mondial.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a înregistrat un mesaj video cu ocazia Zilei Comemorarii și a victoriei asupra nazismului în cel de al Doilea Război Mondial, pe 8 mai, transmite tsn.ua. Liderul de la Kiev a menționat că „omenirea a trecut cu vederea renașterea nazismului - la ora 5 dimineața, pe 24 februarie 2022. Nazismul a fost reînviat, dar cu o nouă etichetă: „Fabricat în Rusia”. Și astăzi toți cei care își amintesc de al Doilea Război Mondial și au ajuns până în zilele noastre au un deja vu” , a menționat președintele Ucrainei. El a amintit de bătălia de la Kiev, bombardamentele de la Harkov, Odesa, Nipru, de gropile comune, deportarea copiilor, lagăre de filtrare, colonii pentru prizonieri, subliniază tsn.ua.
În același timp, Rusia sărbătorește în mod tradițional capitularea Germaniei acum 79 de ani, printr- un marș militar la scară largă de „Ziua Victoriei”, pe 9 mai. Publicația germană BILD relatează că la proba generală au fost prezenți aproximativ 9 mii de soldați din 70 de unități diferite. Cerul de deasupra Moscovei a fost pictat în culorile steagul rusesc cu ajutorul avioanelor de luptă. BILD trage concuzia că parada de 9 mai din acest an are o semnificație deosebită pentru Vladimir Putin, pentru că trebuie să-și facă poporul să creadă că starea de război este singura soluție corectă pentru Rusia. Prin urmare, delegația militară rusă trebuie să ia parte la sărbătorile din acest an în uniformă militară, mai degrabă decât în uniforma obișnuită de paradă. Pe 9 mai, tancurile capturate în Ucraina vor fi expuse și în Parcul Victoriei din Moscova, unul dintre cele mai importante memoriale din Rusia, observă publicația.
Între timp, presa străină urmărește mișcările politice ale președintelui chinez Xi Jinping făcute în timpul călătoriei sale în Europa. Miercuri, Xi a ajuns la Belgrad, după ce s-a aflat două zile la Paris unde nu a oferit un raspuns clar solicitării președintelui francez Emmanuel Macron de a-și folosi influența asupra Rusiei și a o forța să pună capăt războiului dus împotriva Ucrainei. Sosirea președintelui Chinei la Belgrad în etapa a doua a turneului său european a stârnit un entuziasm de neegalat în Serbia, comentează Politico. Publicația subliniază că Serbia e considerată una dintre cele mai apropiate țări aliate ale Chinei în Europa și se evidențiază prin amploarea proiectelor de investiții chineze. Dar, aceste proiecte au avut un cost pentru Belgrad, remarcă Politico, amintind că Serbia a acumulat o datorie de aproximativ 3,7 miliarde EUR față de China, care i-a oferit îmrumuturi pentru dezvoltarea proiectelor bilaterale. Serbia a fost prima țară din Europa Centrală și de Est care a devenit partenerul strategic cuprinzător al Chinei în urmă cu opt ani, subliniază la rândul său publicația Globaltimes.
Publicația sârbă Danas notează că difuzarea primei semifinale Eurovision a fost întreruptă pe principalul canal de televiziune sârb din cauza difuzării recepției președintelui chinez Xi Jinping și transferată pe un alt canal public. Nu este prima dată când emisiunile sunt întrerupte din cauza unui discurs brusc al președintelui sârb Aleksandar Vucic, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată când audiența programului este uriașă, cum ar fi în timpul difuzării celui mai mare concurs muzical din Europa, remarcă publicația.
Din Serbia, președintele chinez a ajuns aseară în Ungaria – un alt stat european aliat al Chinei, scrie Bloomberg. Potrivit publicației, la Budapesta, Xi Jinping urmează să semneze peste 10 acorduri privind investiții chineze în proiecte de dezvoltare a infrastructurii feroviare, rutiere și energetice.
Reuters notează că în ajunul vizitei, ministerul maghiar de Externe a anunțat că Ungaria nu va participa la planul pe termen lung al NATO de a ajuta Ucraina. Reuters menționează că șeful diplomației maghiar a numit drept o „misiune nebună”, planul NATO convenit în aprilie de a sprijini militar pe termen lung Ucraina împotriva invaziei Rusiei, prin crearea unui fond în valoare de 100 de miliarde de euro.
Între timp, presa acordă atenție unei alte noutăți privind eforturile aliaților europeni de a sprijini Kievul. Profiturile provenite din activele rusești înghețate în bancile din Uniunea Europeană vor fi folosite pentru reconstrucția și nevoile militare ale Ucrainei, scrie Kyiv independent, Potrivit publicației, concesiunea întârziată a Belgiei, care deține cea mai mare parte a acestor active, a deschis calea pentru utilizarea unor profituri în valoare de 3 miliarde de euro. Publicația amintește că de la invadarea la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, aliații occidentali ai Kievului au înghețat active rusești în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Ukrinform atrage atenția că Ucraina va putea folosi primele fonduri din astfel de venituri deja la sfârșitul acestei luni dacă decizia va fi aprobată de Consiliul de miniștri ai UE.
Cazurile de atacuri asupra politicienilor au devenit mai frecvente în Germania, transmite BBC. Marți, un bărbat necunoscut a atacat-o pe fostul primar al Berlinului și pe fostul ministru federal Franziska Giffey, la un eveniment într-o bibliotecă din Berlin, preccizează agenția de presă. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a condamnat cu fermitate seria de atacuri asupra politicienilor, având loc trei atacuri asupra unui ales în mai puțin de o săptămână, relatează The Guardian. „Violența nu face parte dintr-o dezbatere democratică, a spus Olaf Scholz. Atacurile asupra politicienilor: este nevoie de pedepse mai aspre? – se întreabă Der Spiegel.
Semnale de alarmă din partea medicilor europeni care avertizează asupra unei epidemii de tuse convulsivă pe continent, titrează The Independent. Publicația face referire la rapoarte oficiale care arată că în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate în jur de 60.000 de cazuri tuse convulsivă, de 10 ori mai mult, față de aceeși perioadă a ultimilor doi ani. Au fost raportate 11 decese la sugari și opt în rândul vârstnicilor infectați, precizează publicația. Euractiv se referă la rezultatele unei analize realizate de Organizația Mondială a Sănătății, care arată că în pofida faptului că vaccinarea a salvat milioane de vieți la nivel global, tot mai multe persoane ezită să se vaccineze, fiind vorba în special de cele care au între 18 și 34 de ani. Deși rata vaccinării în rândul copiilor a fost în scădere înainte de 2021, situația a devenit mai complicată odată cu pandemia de Covid 19, ceea ce a însemnat că mulți copii au ratat vaccinările și acum asistăm la focare de boli precum rujeola și tusea convulsivă în toată Europa, constată Euractiv.