Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în vizită neanunțată la Kiev de Ziua Europei
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola a sosit la Kiev într-o vizită neanunțată pe 9 mai. Metsola a postat pe X că s-a „întors în țara curajoșilor. La Kiev de Ziua Europei”.
Ziua Europei este sărbătorită pe 9 mai pentru a evidenția pacea și unitatea în Europa, marcând aniversarea Declarației Schuman din 1950.
Declarația a pus bazele creării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, precursorul Uniunii Europene.
„Parlamentul European este, fără îndoială, în fruntea sprijinului Ucrainei. A fost prima instituție din UE care a susținut acordarea Ucrainei statutului de candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul European a avut întotdeauna o voce puternică atunci când a fost vorba de a crea o coaliție internațională în sprijinul luptei noastre pentru libertate și valorile europene, lucru pe care Ucraina îl va aprecia întotdeauna”, a scris Ruslan Stefanciuk, președintele Parlamentului Ucrainei.
Back to the land of the brave. In Kyiv on Europe Day 🇪🇺🇺🇦
— Roberta Metsola (@EP_President) May 9, 2024
Знову у Країні Відважних. У Києві в День Європи 🇪🇺🇺🇦 pic.twitter.com/y8tKAGpctd
Vizita Metsolei, aparent planificată simbolic de Ziua Europei, nu a fost anunțată în prealabil, detaliile acesteia fiind încă necunoscute. Această călătorie, notează presa internațională, este probabil ultima în calitate de președinte al Parlamentului European, deoarece în mai puțin de o lună europenii vor alege noua componență a Legislativului într-un scrutin care va avea loc în perioada 6-9 iunie 2024.
De Ziua Europei, și președintele Volodimir Zelenski a subliniat că o Europă unită și pașnică nu poate fi divazată,
„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt cât mai curând posibil – și a termina corect – acest război rusesc, care continuă pe teritoriul Ucrainei, dar vizează întreaga Europă, unitatea europeană, întreg proiectul european. Fiecare dintre voi vede că Putin (n.red Vladimir Putin) a venit pe pământul nostru în același mod în care a venit Hitler pe pământurile altor națiuni – criminal, neprovocat și absolut urât”.
Liderul de la Kiev a subliniat că acum este important ca „Europa să nu dea dovadă de slăbiciune” în deciziile sale.
În Ucraina, Ziua Europei a fost instituită pe 8 mai anul trecut.