Internațional

Circa 30 de persoane rănite în coliziunea între două trenuri în Argentina

Circa 30 de persoane au fost rănite și au fost spitalizate vineri, două dintre care în stare gravă, după ce un tren de navetiști a intrat în coliziune cu un tren de întreținere a căilor ferate în capitala Buenos Aires, au anunțat serviciile de urgență argentiniene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cele două persoane grav rănite, care au suferit traumatisme craniene, au fost evacuate cu elicopterul, a declarat pentru presă de la fața locului șeful serviciilor de urgență (SAME), Alberto Crescenti.

"Nu există persoane decedate", a afirmat primarul din Buenos Aires, Jorge Macri.

Compania Trenes Argentinos a declarat într-un comunicat că un tren de călători cu șapte vagoane a intrat în coliziune cu un tren de întreținere, format dintr-o locomotivă și un vagon gol, pe un pod feroviar din cartierul Palermo, în jurul orei locale 10:30 (13:30 GMT). În urma impactului, "locomotiva și primul vagon ale trenului de pasageri au deraiat".

Potrivit SAME, 90 de pasageri au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar 30 dintre aceștia au fost transferați la spitale din oraș cu diferite răni. La locul accidentului au fost trimise câteva zeci de ambulanțe.

"În acest moment, nu există suficiente informații cu privire la cauzele accidentului", le-a declarat Jorge Macri jurnaliștilor.

Profimedia
Sursa: Profimedia
Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult