Vladimir Bolea: În următorii trei ani cantitatea de lapte în fermele autohtone ar urma să depășească 160 de mii de tone
În următorii trei ani cantitatea de lapte în fermele autohtone ar urma să depășească 160 de mii de tone, ceea ce reprezintă peste 30 la sută din volumul necesar pentru consumul intern, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
„Conform datelor de la BNS, în 2020, în fermele de Republica Moldova erau aproximativ 5100 de vaci care produceau o cantitate de aproximativ 22.000 de tone de lapte și astăzi, datorită programelor de subvenționare, noi am ajuns să avem un efectiv de animale, de vaci mulgătoare de aproximativ 12.000 de capete. Obiectivul nostru este că, până în 2027, să reușim să producem cantitatea de lapte în condiții de ferme de 160 de mii de tone, lucru care ne-ar permite să vorbim cu siguranță că securitatea alimentară pe dimensiunea produselor de lapte”, a declarat Vladimir Bolea.
Potrivit datelor AIPA, de la începutul luni marie, au fost recepționate 185 de cereri de acordare a plăților directe per kilogram de lapte de vacă. Valoarea subvenției solicitate constituie 69 de milioane de lei. Amintim că, la începutul lunii martie, a fost lansat cel de-al doilea apel pentru depunerea cererilor privind plățile directe în sectorul zootehnic. Astfel, producătorii de lactate au avut posibilitatea să acceseze plăți directe în valoare de 3 lei per kilogramul de lapte, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.
Precizăm că fermele autohtone produc puțin peste 40 de mii de tone de lapte dintr-un necesar de peste 500 de mii. În prezent, aproximativ 12 mii de vaci mulgătoare sunt îngrijite la ferme, iar 50 de mii în gospodării private. Republica Moldova importă cantități impunătoare de lapte din Polonia, România și Ucraina.