Regional

Incendii puternice la Nisporeni și Hâncești. Doi bărbați au ars de vii în propriile locuințe

Doi bărbați, în vârstă de 66 și, respectiv, 60 de ani, și-au pierdut viața în incendii, în ultimele 24 de ore. Cazurile au avut loc la Nisporeni și Hâncești, pe 11 ianuarie, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Potrivit sursei citate, ambele victime au ars de vii, după ce casele în care locuiau au fost cuprinse de flăcări. Focul a afectat, în ambele cazuri, bunurile materiale din casă. Potrivit pompierilor, cauza și circumstanțele producerii incendiilor urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

IGSU bate un semnal de alarmă și îndeamnă cetățenii să fie responsabili, să respecte normele de exploatare a sobelor și instalațiilor de încălzit locuințele, pentru a evita producerea incendiilor, dar și intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Astfel, pompierii IGSU recomandă ca înaintea utilizării, acestea să fie supuse unei verificări minuțioase, iar în caz de depistare a unor defecțiuni, să fie înlăturate imediat.

Totodată, salvatorii îndeamnă populația să nu aprindă focul în sobe cu lichide inflamabile, cum ar fi benzină, sau alte substanțe periculoase. Mai mult, oamenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit, să nu amplaseze bunuri în apropierea acestora și să nu obtureze canalele de ventilare, iar pe timpul nopții să stingă focul din sobe.

De la începutul anului 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 61 de incendii soldate cu decesul a șase persoane.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult