Starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită cu încă 60 de zile. Explicațiile Nataliei Gavrilița
În Republica Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență cu încă 60 de zile. O propunere în acest sens a fost formulată miercuri, 30 noiembrie, de Comisia Situații Excepționale, a anunțat prim-ministra Natalia Gavrilița.

„Ne pare rău că suntem nevoiți să venim cu această propunere, dar toată lumea a văzut deconectările, a auzit prognozele. Avem nevoie în continuare de instrumente de decizie pentru ca să avem grijă în continuare de oamenii noștri”, a declarat Natalia Gavrilița.
Subiectul va fi inclus în ordinea de zi a Guvernului. Dacă va fi aprobat, premierul a spus că va merge joi în Parlament pentru a cere votul deputaților.
„Ieri am avut discuții foarte bune la București. Suntem susținuți de prietenii noștri, în primul rând de România. Am discutat și despre modificări la Ordonanța de urgență pentru ca și operatorii noștri să poată cumpăra la preț plafonat”, a accentuat Natalia Gavrilița.
De la începutul războiului în Ucraina, pe 24 februarie, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență, fiind prelungită până în prezent. Ultima dată, Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență cu 60 de zile, începând cu data de 7 octombrie. Autoritățile au spus anterior că decizia a fost determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea națională, precum și aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice pentru perioada rece a anului a anilor 2022-2023.