De Ziua Internațională a Familiei, Maia Sandu anunță un nou program - Prima Casă PLUS
Mai multe categorii de persoane ar putea accesa credite ipotecare garantate de stat. Președinta Maia Sandu anunță că a solicitat Guvernului să extindă Programul „Prima Casă”. Totodată, șefa statului a venit și cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.
„Ne dorim să avem cât mai multe familii fericite aici, acasă în Republica Moldova. Trebuie să îmbunătățim condițiile de viață. În multiplele discuții pe care le am în satele și orașele din țară, deseori tinerii vorbesc despre problema spațiului locativ. Este destul de complicat pentru mulți dintre ei să reușească să adune bani pentru o căsuță sau pentru a-și procura un apartament. Am discutat cu Guvernul să extindă Programul Prima Casă, să vină cu un Program nou, Prima Casă PLUS, prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului”, a declarat Maia Sandu.
La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat în ședința Executivului că Programul Prima Casă PLUS va fi prezentat săptămâna viitoare.
„Până săptămâna viitoare trebuie să definitivăm Programul Prima Casă PLUS și am să rog Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu ODA, până la sfârșitul săptămânii să avem toate lucrurile puse la punct și să anunțăm Programul Prima Casă Plus”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
Ziua Internațională a Familiei, o sărbătoare instituită de ONU pe 20 septembrie 1993, este marcată în fiecare an, pe 15 mai.