O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de orașul Sfântu Gheorghe, România. Trei membri ai echipajului sunt dați dispăruți
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineață, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe, România. Opt membri ai echipajului au fost salvați, iar trei au fost dați dispăruți. Mai multe nave desfășoară acțiuni de căutare în zonă, transmite news.ro.
Reprezentanții Autorității Navale Române au informat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetățeni sirieni și doi cetățeni egipteni, iar opt dintre aceștia au fost salvați de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului.
„În acest moment se continuă eforturile pentru căutare celorlalți trei membri ai echipajului dați dispăruți, toți de naționalitate siriană. Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment și se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabilii cauzele și împrejurarile în care s-a produs accidentul”, a mai comunicat Autoritatea Navală Română.