Retrospectiva săptămânii în SUA: Joe Biden și Donald Trump se vor întâlni față-n față la dezbateri, ajutorul SUA pentru Ucraina, vremea extremă face victime
Ucraina va primi, în scurt timp, alte două miliarde de dolari din partea Statelor Unite pentru fortificarea capacității de apărare în fața armatei ruse, a anunțat secretarul American de stat, Antony Blinken. Între timp, în SUA, este tot mai aproape scrutinul prezidențial. Joe Biden și Donald Trump, principalii favoriți la funcția de candidați la președinția Statelor Unite se vor întâlni, față în față, în cadrul a două dezbateri televizate. Cei doi au convenit deja asupra zilelor și posturilor TV care vor găzdui confruntarea. Vremea extremă face victime în sudul continentului nord-american. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma unei furtuni violente în orașul Houston.
Două miliarde de dolari vor fi oferite de SUA Ucrainei pentru fortificarea capacităților de apărare în fața armatei ruse. În cadrul unei vizite la Kiev, secretarul de Stat, Antony Blinken a menționat că Washingtonul se va axa pe trimiterea sistemelor de rachete Patriot, dar și alte arme și muniții extrem de necesare armatei ucrainene în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă. Să ascultăm declarația secretarului Antony Blinken:
„Vom trimite suplimentar alte două miliarde de dolari drept suport militar și acest ajutor va fi prin intermediul unui fond de apărare format din trei componente. Prima este livrarea armelor la zi. Doi - investiții în industria militară a Ucrainei, să o ajutăm la consolidarea propriilor capacități, care ar permite acoperirea necesităților, dar și producerea armelor pentru alte țări. Și trei - să permită Ucrainei să procure armament și de la alte țări, nu doar de la Statele Unite”, a spus Blinken.
Cele două miliarde sunt parte a pachetului de ajutor în valoare totală de aproape 61 de miliarde de dolari, aprobat de Washington în luna aprilie. Tot în cadrul vizitei sale, Blinken a spus între altele că în următoarele săptămâni, ar putea fi organizată o întrevedere a președintelui american Joe Biden cu liderul ucrainean Volodymir Zelenski pentru semnarea acordului bilateral de securitate.
Joe Biden și Donald Trump - față-n față la dezbateri
Mai puțin de șase luni au rămas până la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Joe Biden și Donald Trump au convenit să se întâlnească, față în față, în cadrul a două dezbateri televizate. După mai multe replici acide între cei doi, potențialii candidați la funcția de președinte al SUA au convenit să se confrunte pe 27 iunie la postul CNN și pe 10 septembrie la ABC. Invitația a fost lansată de președintele Joe Biden printr-un mesaj video. Să-l ascultăm.
„În 2020, Donald Trump a pierdut în fața mea două dezbateri. De atunci, nu s-a mai arătat disponibil pentru noi confruntări. Acum, acționează de parcă ar fi disponibil pentru o nouă dezbatere. Bine, fă-mi ziua, amice! Alege în ce data. Am auzit că ești liber în zilele de miercuri”, a declarat președintele SUA.
Când a menționat de programul încărcat al lui Donald Trump, președintele Joe Biden a făcut aluzie la ședințele de judecată la care rivalul său este obligat să se prezinte. Replica lui Trump nu s-a lăsat mult așteptată. Iată ce a declarat în cadrul showului lui Hugh Hewitt.
„Chiar cred că trebuie o dezbatere. Trebuie să o facem și pe asta. O putea face și mai devreme, dar știți, asta nu-l va ajuta”.
Amintesc că în SUA, alegerile prezidențiale generale vor avea loc pe 5 noiembrie. Desemnarea oficială a candidaților Joe Biden și Donald Trump va avea loc în cadrul Convențiilor Naționale ale celor două partide ce vor avea loc în iulie la republicani și respectiv, în august la democrați. Ultimele sondaje arată că va fi o luptă strânsă între cei doi. Pe de o parte, americanii se arată sceptici cu privire la candidatura actualului președinte, democratul Joe Biden din cauza vârstei înaintate, dar și a problemelor economice ale țării și gestionarea conflictului israelo-palestinian. Pe de altă parte, problemele lui Donald Trump cu justiția, dar și poziția față de interzicerea avorturilor în mai multe state, îi știrbesc din popularitate.
Deja a cincea săptămână, la New York se desfășoară procesul fostului lider de la Casa Albă, Donald Trump, cercetat pentru efectuarea unor plăți ascunse către o vedetă de filme pentru adulți. Săptămâna aceasta, ore în șir a avut loc audierea fostului avocat al lui Donald Trump Michael Cohen, unul din martorii cheie în dosar. Se presupune că acesta a fost direct implicat în schema de cumpărare a actriței și efectuarea plăților. Săptămâna trecută și vedeta Stormy Danyels a fost audiată în instanță unde a confirmat relația cu Donald Trump, dar negată de el. Ședința de judecată va continua luni. Pentru ziua de ieri, Donald Trump a cerut în instanță o pauză pentru a putea participa la ceremonia de absolvire a liceului de către fiul său Barron. Dosarul lui Trump riscă să fie prima condamnare penală a unui președinte în istoria SUA.
Vremea extremă face victime în diferite zone ale Statele Unite
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma unei furtuni ce s-a abătut asupra orașului Houston din statul Texas, lăsând în urmă un tablou dezolant. Sute de arbori au fost doborâți peste mașini și case de rafale. Geamurile zgârâie-norilor din centrul orașului au fost sparse, iar autoritățile au îndemnat localnicii să ocolească zona pentru a evita posibile incidente. Peste 600 de mii de oameni au rămas în beznă. Rafalele au ajuns la 160 de km pe oră.
Oamenii spun că vântul a fost atât de puternic, încât sunetul se asemăna cu cel al unui tren marfar. Potrivit meteorologilor, vremea rea se va menține și astăzi.
Autor: Victoria Colesnic