Toate activele, conturile, proprietățile și acțiunile Deutsche Bank din Rusia au fost puse sub sechestru
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietățile și acțiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, relatează Reuters.
Banca a fost unul dintre creditorii garanți în baza unui contract pentru construirea unei fabrici de procesare a gazelor în Rusia, cu Linde din Germania, care a fost reziliat din cauza sancțiunilor occidentale.
Procesul a fost intentat de RusChemAlliance, cu sediul la Sankt Petersburg, o societate mixtă deținută în proporție de 50% de gigantul gazului rus Gazprom, care este operatorul proiectului.
Curtea de arbitraj din Sankt Petersburg a interzis Deutsche Bank să-și exercite cota de 100% din capitalul autorizat al filialei sale ruse, precum și Deutsche Bank Technology Center LLC.
Instanța a impus, de asemenea, un sechestru pentru titluri de valoare, proprietăți imobiliare și conturi bancare ale Deutsche Bank, precum și ale filialei sale ruse și ale Deutsche Bank Technology Center, de până la 238,6 milioane de euro (259 milioane de dolari).
Grupul Deutsche Bank din Frankfurt a declarat că a constituit deja provizioane de aproximativ 260 de milioane de euro pentru acest caz.
”Va trebui să vedem cum această cerere este implementată de instanțele ruse și să evaluăm impactul operațional imediat în Rusia”, a spus banca într-un comunicat.
Tribunalul rus a ordonat vineri ca activele, conturile și proprietățile UniCredit, precum și acțiunile la două filiale, să fie sechestrate, ca parte a unui proces paralel.