Social

Începe evaluarea externă a procurorilor. Acuzatorii de la PA, primii pe listă

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis, astăzi, să expedieze Comisiei de evaluare a procurorilor lista subiecților ce urmează să fie evaluați din cadrul Procuraturii Anticorupție. Aceasta a fost întocmită de Procuratura Generală și nu a fost făcută publică deocamdată.

sinteza.org
Sursa: sinteza.org

Primii procurori supuși evaluării vor fi cei de la procuraturile specializate, inclusiv cei angajați începând cu 1 ianuarie 2017, precum și cei suspendați din funcție.

După ce Consiliul Superior al Procurorilor transmite Comisiei de evaluare datele de contact ale candidaților (domiciliul, numărul de telefon, adresa de email), Comisia urmează să ceară actele acestora, și anume, declarația de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani, inclusiv cheltuielile din perioada respectivă; chestionarul de etică și declarația privind lista persoanelor apropiate.

Subiectul evaluării declară pe propria răspundere veridicitatea și plenitudinea datelor prezentate și consimte prelucrarea datelor cu caracter personal.

Precizăm că, recent, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a precizat că reforma justiției - unul dintre cele mai ambițioase angajamente asumate de Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, avansează cu pași mici. Șefa statului a dat asigurări că procesul de reformare a justiției va continua, în ciuda rezistenței. Și speakerul Igor Grosu a declarat, anterior, că reformarea sistemului va continua, în pofida rezistenței.

Autoritățile de la Chișinău și-au asumat curățarea sistemului prin evaluarea externă a procurorilor și a judecătorilor, precum și prin numirea unui procuror general, funcție devenită vacantă după ce fostul șef al Procuraturii Generale, Alexandr Stoianoglo, a fost demis din această funcție.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult