Social

Ministerul Educației cere sancțiuni pentru accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și ultragierea pedagogilor. Perciun: „Hărțuirea – inacceptabilă”

Accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și ultragierea personalului didactic ar putea fi sancționate, în Republica Moldova. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că va propune Parlamentului modificarea Codului Contravențional cu două articole noi, care să prevadă acest lucru. Solicitarea vine după ce directoarea unei școli din raionul Drochia, care se presupune că ar fi fost hărțuită, a fost găsită fără suflare în sala de sport a instituției educaționale pe care o conducea. Federația Sindicală a Educației și Științei susține, la rândul său, că statul ar trebui să asigure cadrele didactice nu doar cu protecție juridică, dar și cu ore asigurate de consiliere individuală și de terapie.

„Hărțuirea profesorilor și a directorilor de școală este inacceptabilă și duce la consecințe grave. În Estonia, unde suntem la moment alături de colegi și în majoritatea lumii civilizate, nu intră nimeni în școală fără programare. Voi ruga colegii din Parlament să ne sprijine în modificarea Codului Contravențional cu două articole noi. Primul privind ultragierea personalului didactic și al doilea privind sancționarea accesului neautorizat în instituție, contrar regulamentului intern al acesteia”, a anunțat ministrul Dan Perciun pe 21 mai.

Conform propunerii Ministerului Educației, pentru ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ, adică jignirea premeditată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a acestuia, în exercițiul funcției, amenzile în cazul persoanelor fizice ar putea ajunge până la 1250 de lei.

Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ însoțită de acte de huliganism și/sau vătămare corporală, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, ar putea fi sancționate cu amendă, care nu va depăși 7.500 de lei. La fel, conform propunerii Ministerului Educației, persoanele fizice care vor fi găsite vinovate de această infracțiune ar putea risca, inclusiv, arest contravențional de până la 15 zile.

Reacția sindicatelor din educație la cazul profesoarei din Drochia care s-ar fi sinucis la școală

Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova a comentat, pe 21 mai, cazul profesoarei din Drochia, care s-ar fi sinucis în incinta școlii, după ce ar fi fost hărțuită. Sindicatele au cerut statului protecție „reală” pentru cadrele didactice în caz de hărțuire emoțională și „zdruncinării stării de bine” a pedagogilor.

„Demult vorbeam despre necesitatea stringentă a ajustării cadrului legislativ din sistem pentru a oferi protecție angajaților din învățământ. Acum ne întrebăm – dacă acești pași concreți ar fi fost fi făcuți la timp – poate nici cazul Nataliei Manea nu ar fi fost? Statul ar trebui sa asigure cadrelor didactice nu doar protecție juridică, dar și ore asigurate de consiliere individuală și de terapie pentru prevenirea arderii profesionale, a burnout-ului emoțional. (…) Nu ne dorim vorbe, pedagogii au nevoie de protecție”, se arată în reacția Federației, făcută publică pe 21 mai.

Precizăm că, recent, ministrul Dan Perciun a anunțat, anterior, că elevii care vor manifesta un comportament necorespunzător față de profesori vor fi sancționați disciplinar, până la excluderea din instituția de învățământ. Sancțiunile urmează să fie incluse în Codul Educației.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult