Deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE depinde de cât de repede țara noastră își va îndeplini restanțele din justiție, susține Cristina Gherasimov
Deschiderea oficială a negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de cât de repede țara noastră își va îndeplini temele pentru acasă. Negociatorul șef al Republicii Moldova privind procesul de aderare, Cristina Gherasimov, a declarat de la Bruxelles că există deschidere deplină din partea țărilor europene pentru a acționa în mod accelerat în deschiderea negocierilor, iar guvernarea de la Chișinău face tot posibilul să îndeplinească cele două măsuri rămase restante. Este vorba despre numirea unui procuror general, dar și evaluarea vetting privind numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție.
„Acestea sunt ultimele două măsuri rămase pentru a fi implementate. Vom face tot posibilul ca să avem această conferință interguvernamentală organizată de către statele membre, de către consiliu până la sfârșitul lunii iunie însă depinde de noi cât de rapid ne vom mișca cu aceste două măsuri, care la moment sunt încă incomplete. Noi lucrăm la aceste două măsuri, vedem care sunt pașii realizați de CSP și CSM, sperăm că aceste organe ale justiției o să reușească să-și facă treaba în timp”, a declarat Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova.
Conferința interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană ar putea avea loc la finele lunii iunie, după ce, în decembrie, anul trecut, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare cu țara noastră.