Social

Comercianții de bijuterii, verificați de inspectorii fiscali. Peste 7 kg de articole din metale prețioase, confiscate

7,5 kilograme de articole confecționate din metale prețioase au fost confiscate de Serviciul Fiscal de Stat în urma mai multor controale efectuate în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, la 25 agenți economici. Potrivit instituției, verificările au avut drept scop monitorizarea activității comercianților în vederea respectării eliberării bonurilor fiscale la decontările cu numerar, declarării tuturor veniturilor și comercializării articolelor în baza licenței.

Astfel, în urma verificărilor, au fost depistate mai multe abateri printre care lipsa marcajului de stat sau marcarea falsă a articolelor din metale prețioase. Ca urmare, au fost ridicate 7,85 kg de articole confecționate din astfel de metale.

SFS menționează că supraveghează continuu asupra respectării prevederilor legislației în vigoare de către contribuabili, atât prin activități de informare și consultanță, cât și prin efectuarea măsurilor de control.

Citește mai mult